Recent, printr-un context favorabil, am avut ocazia să fiu, timp de aproape doi ani, consilier al Ministrului Economiei din România. A fost o perioadă densă, cu întâlniri, proiecte, strategii. Însă în rândurile de față nu vorbesc din postura de protagonist, ci mai degrabă ca narator al unei realități pe care am avut șansa să o privesc și din interior, și din afară.
Rolul Ministrului Economiei într-un stat membru al Uniunii Europene este unul esențial, acesta contribuie la definirea, coordonarea și implementarea politicilor economice naționale în contextul mai larg al politicilor europene. Nu e teorie, așa și este, credeți-mă! Interacționând cu oamenii Guvernului, am înțeles mai bine puterea țărilor membre în construcția europeană și în politicile sectoriale. Uniunea Europeană nu e un corp străin care ne vizitează din când în când. E o construcție din care facem parte. Cu drepturi, dar și cu responsabilități. Nu e „ei” și „noi” – e „noi, împreună”. Dar pentru ca această apartenență să conteze cu adevărat, trebuie să arătăm personalitate. Trebuie „să avem politicile la noi”, cum se zice. Adică: să nu așteptăm mereu răspunsuri de la Bruxelles, ci să venim cu propuneri clare, ferme, gândite în interes național și european deopotrivă. Să nu jucăm rolul figurantului în propriul viitor.
Legătura dintre filozofia europeană și economie este profundă și istorică — gândirea economică modernă s-a născut și a evoluat în paralel cu dezvoltarea ideilor filozofice europene. În vremuri de criză economică (de exemplu cea din 2008), filozofii reanalizează capitalismul, globalizarea, consumerismul. În același timp, noile curente filozofice (ex: post-modernism, ecologism) inspiră modele economice alternative (ex: economia circulară, economia bunăstării).
În ultimii ani, Uniunea Europeană a început să pună accent tot mai mare pe ideea de autonomie strategică – adică capacitatea de a acționa independent, fără dependență critică de alte puteri (ex: SUA, China, Rusia) în domenii vitale: apărare, energie, tehnologie, industrie, materii prime. Deși la prima vedere pare un domeniu al politicii externe sau al apărării, autonomia strategică are o puternică componentă economică. Ministrul Economiei nu este doar „omul cifrelor”, ci un actor esențial în construcția unei Europe mai independente, prin consolidarea industriei strategice europene și prin reducerea dependențelor critice.