În dumnezeiasca Evanghelie de azi, Mântuitorul Iisus Hristos, pe lângă alte învățături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor noastre: „Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îți va răsplăti ţie” (Matei 6, 17-18). Dar Mântuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune. „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că își iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti ţie” (Matei 6, 26). Iată, fraţii mei, cum ne-a învățat Mântuitorul nostru Iisus Hristos să lucrăm întru ascuns, spre a ne feri de păcatul cel mare al mândriei şi al slavei deşarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.
Dar oare întotdeauna trebuie să lucrăm faptele bune în ascuns? Suntem datori să lucrăm faptele bune şi în ascuns şi la arătare, când nu vom putea să le ascundem. Numai un lucru să avem în vedere: ca toate faptele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru arătare, să le facem spre slava şi plăcerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învață şi vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicând: „De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31). Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune. Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră şi, pe lângă faptul că pierdem osteneala săvârşirii ei, ne facem vinovaţi de osândă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună.
Astăzi se lasă sec de brânză, iar de mâine începe Sfântul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămâni. Primele şase săptămâni formează postul propriu-zis, iar ultima săptămână de la Florii până la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. De felul cum trebuie să postim ne învață Însuși Mântuitorul în Evanghelia de astăzi, cum am amintit la început. Adică să postim după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar nu cu tristeţe. Postul de mâncare de dulce şi chiar de vin este rânduit de Biserică pentru toţi, dar după putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la patimile trupeşti. Iar dacă cineva este bolnav, bătrân sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cât poate. Se ştie şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, înfrânarea minţii de la imaginaţii şi gânduri pătimaşe, a inimii de la pofte şi tot felul de răutăţi care ies din inimă şi a voinţei ca să nu accepte săvârşirea vreunui păcat. Iată deci, cele două feluri de posturi. Numai cine posteşte cu amândouă felurile de post, adică şi cu trupul şi cu sufletul, numai acela ţine post întreg şi adevărat.
Pr. Pleșa Alin Marian, Parohia „Gura Ocniței”, comuna Gura Ocniței, Protoieria Târgoviște Nord