marți, 22 aprilie, 2025

„Crizantema de Aur” și sportul rege

Editorial sportiv: Lovitura de la colț!

Publicitate




Citeşte şi

Anotimpul preferat al Târgoviștei este Brumărel. Sub fascinanta cădere a frunzelor ruginite, Cetatea se dedică muzicii. Din portative măestre, se revarsă sunetele uluitoare ale cântecului de suflet, ROMANȚA. Superba floare a toamnei, CRIZANTEMA, imună la frig, vânt sau ploaie, a dat numele unui festival care străbate până sus, la urechile zecilor de voievozi târgovișteni, sau uimește Mapamondul care, și el, a început să-i urmeze exemplul.

Între 17 și 19 octombrie, sufletele noastre vor fi mângâiate cu petalele muzicale ale unor artiști de excepție. Este perioada desfășurării Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței. „Crizantema de Aur”, ediția a 57-a, 2024. Poate, unii dintre dumneavoastră se întreabă de ce am făcut această pledoarie într-o rubrică sportivă. Motivația mea este foarte justificată.

Celebrul festival a perpetuat interesul târgoviștenilor pentru cultură, muzica fiind una dintre cele șapte arte, așa cum a făcut-o și fotbalul pentru iubitorii lui din Cetate, sau alte sporturi. Romanța și sportul pot fi alipite, dacă trăirile sunt convenționale. Iată un exemplu edificator: celebra solistă de muzică populară, dar și de romanță, Irina Loghin, este căsătorită cu Ion Cernea, celebrul, la rândul lui, campion mondial la lupte greco-romane, dâmbovițean de origine, și formează o familie exemplară.

În plus, Irina este o mare iubitoare de sport, iar Ion… le cântă, uneori, nepoților. Dar, să devenim mai… târgovișteni. Chiar ziua de mijloc a „Crizantemei de Aur”, adică 18 octombrie, corespunde cu ziua meciului FC Argeș – Chindia, ora 16.30, din cadrul etapei a 10-a. Cât de frumos ar fi, dacă și fotbaliștii târgovișteni ar participa la… frumusețea acelei zile cu o victorie în Argeș.

Vedeți, ce mică e lumea pasiunilor. Dacă muzica, suntem siguri, ne va înduioșa în cele trei zile de festival, măcar să o facă și fotbalul într-o zi dintre ele. Așa să fie, să ne bucurăm împreună. Oferiți crizanteme celor dragi, sunt florile FESTIVALULUI, ale iubirii, și chiar ale fotbalului. Succes, artiștilor și fotbaliștilor!

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Învierea Domnului – Izvorul credinței și bucuriei noastre

† Nifon, din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor credincioșilor din Arhiepiscopia Târgoviștei,...

Citeşte şi...