După egalul de la Câmpulung, 1-1 în fața unei echipe muribunde, Chindia Târgoviște își bălăcărește soarta în apele învolburate ale unui baraj pentru supraviețuire. Este cea mai profundă criză a acestei echipe, de la înființare și până acum, o agonie absolută. Extazul, pe care al sperat să-l trăim în Muscel, s-a transformat într-o nouă neîmplinire. Chindia, un nume rezonabil în fotbalul românesc, mai ales pentru cei 4 ani de prezență în Superligă, alunecă azi ca un alpinist amator, chiar și pe un deal ca Mateiaș. Dacă nu poți să survolezi nici măcar un dâmb, pe care aproape celelalte competitoare l-au urcat la relanti, rușinea capătă valențe maxime. Am văzut, la Câmpulung, o echipă a Târgoviștei de care m-a cuprins mila. Încercând să-și însușească posesia, de multe unor chiar reușind, superioară și la capitolul determinare, pe tot parcursul jocului, Chindia și-a uitat scopul, cele 3 puncte. Nu am înțeles cum, știind că un egal este aproape egal cu zero, să-ți așezi jocul pe mijlocul terenului, să salahorești acolo, când, de fapt, era nevoie de cutezanță, de goluri. Dar, până la urmă, ce să mai înțelegem din jocul Chindiei?… Abia îmi descleștasem mâinile de pe un gard de plasă, după golul lui Florea, din penalty, și încercam să-mi refac mișcările degetelor, când mi s-a încleștat inima. Dacă aș putea să scriu doar cronici și reportaje despre Chindia, fără suferință, doar ca jurnalist, altfel ar arăta articolele mele. Dar, eu sunt în primul rând un mare suporter al acestei echipe. Mă doare sufletul pentru starea ei actuală, sufăr pentru tragicul ei prezent și, optimist din fire, încă mai cred în viitorul ei. Sunt un fel de Napoleon, până nu se încheie lupta, nu renunț la speranțe, mai ales că există barajul. Luați această pildă a mea, jucători ai Chindiei, treziți-vă, cum impulsiv scria colegul Costin Mihai, îndemn absolut. Coborâți pe gazon cu mintea și picioarele! Dacă nu o faceți acum, la revedere Liga a 2-a!
Publicitate
Citeşte şi
Publicitate