luni, 18 mai, 2026

Creșă nouă, finanțată prin PNRR, în comuna Potlogi

Publicitate



Citeşte şi

O investiție importantă în infrastructura educațională este în curs de derulare în comuna Potlogi, unde autoritățile locale implementează un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre construirea unei creșe noi, ridicată de la zero în satul Românești, unitate care va deservi 40 de copii și va oferi sprijin educațional pentru cei mici.

Primarul comunei, Viorel Drăghici, a oferit detalii despre stadiul și valoarea investiției: „Avem în derulare un contract de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării, Compania Națională de Investiții și UAT comuna Potlogi, finanțare prin PNRR 2022, Componenta 15 – Educație, Investiția 1, Operațiunea 1, apel de proiecte de tip competitiv. Este o creșă nouă, construită de la zero, echipată și operaționalizată. Investiția este realizată în satul Românești și vor beneficia 40 de copii, pentru care se oferă sprijin educațional. Valoarea proiectului este de 12.337.438 lei (cu TVA). În așteptarea bugetului, derulăm contractul de finanțare”, a transmis primarul comunei Potlogi Viorel Drăghici.

Proiectul face parte din programul național de dezvoltare a infrastructurii educaționale timpurii și are ca obiectiv creșterea accesului copiilor la servicii de educație antepreșcolară în mediul rural.

 

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

APM STAGE X LED PRODUCTION S.R.L.: ”Construire hale, clădire birouri și împrejmuire teren”

STAGE X LED PRODUCTION S.R.L. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul...

Citeşte şi...