Ratarea promovării în prima ligă nu este singura veste proastă pentru suporterii Chindiei în această vară. După ce Daniel Florea și-a anunțat retragerea, echipa din Târgoviște rămâne fără un alt jucător important. Cornel Dinu a ales să pună stop carierei de fotbalist și va face trecerea pe postul de team-manager. Dinu a ajuns la Chindia în 2011, de la FCM Târgoviște, iar din acel moment a evoluat doar la echipa de lângă Turnul Chindiei. Deși a avut numeroase probleme medicale de-a lungul carierei, Cornel a fost unul dintre jucătorii importanți ai Chindiei și face parte dintr-o generație care va rămâne în istorie prin promovarea în prima ligă din 2019.
„Am făcut ce mi-a plăcut, mi-am trăit visul”
Dinu a catalogat momentul retragerii drept cel mai dificil din întreaga viață de sportiv. „Cel mai greu moment din viața mea de sportiv. Pot spune că am luat această decizie, din cauza accidentărilor pe care le-am avut și din cauza vârstei. E foarte important să mă gândesc la sănătatea mea și la ce urmează pentru mine. Am rămas cu bucuria că am făcut ce mi-a plăcut, mi-am trăit visul. Cea mai frumoasă amintire a fost meciul de promovare, în 2019, când am câștigat cu Luceafărul Oradea. Au fost multe momente grele, printre care și retrogradarea din 2023, dar și accidentările mele”, a declarat fostul căpitan al Chindiei.
„A fost important pentru mine să-mi arăt pasiunea”
Acesta este de părere că la Târgoviște se poate face performanță și le-a cerut suporterilor să fie aproape de echipă în perioada următoare. „A fost foarte important pentru mine să-mi arăt pasiunea, principiile pe care le am. Băiatul cel mare este la fotbal de doi ani, iar cel mic este încă prea mic. Dacă o să dorească să meargă la fotbal, atunci îl voi duce. Accidentările au fost cele mai grele momente din viața mea. Primele zile ești în depresie, apoi trebuie să te motivezi, să poți trece peste probleme. Mesajul meu pentru suporteri este să fie alături de echipă, să-i încurajeze pe băieți. Doar împreună, eu așa cred, cu susținerea lor, se pot face performanțe. Mi-am propus să ajut echipa, din cunoștințele acumulate de-a lungul anilor. Știu ce nevoie au jucătorii și pot ajuta ca noi, clubul, să le oferim”.


