*Administrația Națională de Meteorologie a emis o dublă avertizare Cod Galben de vreme severă, valabilă pentru următoarele două nopți
Dâmbovițenii trebuie să se pregătească pentru un episod de iarnă aspră. Meteorologii avertizează că temperaturile vor fi deosebit de scăzute, instalându-se gerul în tot județul. Avertizarea ANM vizează două intervale specifice, în care frigul va fi cel mai intens.
Primul interval de Cod Galben a intrat în vigoare ieri seară, 19 ianuarie, de la ora 20:00, și este valabil până marți, 20 ianuarie, ora 10:00. Frigul nu va ceda nici în noaptea următoare, motiv pentru care meteorologii au emis o a doua avertizare, valabilă de marți seara (ora 20:00) până miercuri dimineața, 21 ianuarie (ora 10:00).
În aceste intervale, vremea va fi geroasă, iar disconfortul termic va fi accentuat. Potrivit prognozei, temperaturile minime în județul Dâmbovița se vor încadra, în general, între -20 și -8 grade Celsius. Autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la frig și să se asigure că locuințele sunt încălzite corespunzător.


