luni, 21 aprilie, 2025

Casă cuprinsă de flăcări în Mănești

Publicitate




Citeşte şi

*Un incendiu puternic a mistuit acoperișul unei locuințe din satul Drăgăești-Ungureni, comuna Mănești, în noaptea de marți spre miercuri. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

 

Ieri noapte, în jurul orei 00:40, pompierii dâmbovițeni au fost alertați cu privire la un incendiu izbucnit la o casă din Mănești. La fața locului, intervenția a fost coordonată de Detașamentul de Pompieri Târgoviște, care a mobilizat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de un echipaj SMURD.

Flăcările au cuprins rapid acoperișul locuinței, propagându-se pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să împiedice extinderea acestuia la restul clădirii, acționând pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor negative.

Deși pagubele materiale sunt considerabile, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza incendiului urmează să fie stabilită în urma cercetărilor efectuate de specialiști.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Învierea Domnului – Izvorul credinței și bucuriei noastre

† Nifon, din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor credincioșilor din Arhiepiscopia Târgoviștei,...

Citeşte şi...