Campioanele U19 și U17 ale județului Dâmbovița și-au aflat adversarii și programul din cadrul Turneului Final Regional. Voința Crețu (U19) evoluează în Grupa 1 din cadrul Regiunii 3, Sud-Vest, alături de CSȘ Râmnicu Vâlcea (Vâlcea) și Sporting Pitești (Argeș). Din Grupa 2 face parte doar Dinamic Kids Videle (Teleorman), calificată direct în finala regională. Toate meciurile se vor juca duminica, de la ora 17.00. Echipa antrenată de Ion Tudor și Alexandru Aioani va debuta la finalul săptămânii, pe 31 mai, printr-o deplasare în Vâlcea.
Voința Crevedia (U17) face parte din Grupa 2, Regiunea 3, Sud-Vest, alături de AFC Băbeni (Vâlcea) și Știința U Craiova (Dolj). În Grupa 1 nu există echipe participante. Formația pregătită de Florin Boiciuc va debuta pe 7 iunie, pe teren propriu, cu AFC Băbeni. Și aici jocurile sunt pogramate duminica, de la ora 17.00.


