România europeană înseamnă nu doar prezență instituțională, ci și o rețea de relații inteligente și colaborative cu acești oameni.
Românii care trăiesc și lucrează în Bruxelles sunt, în general, conectați la ceea ce se întâmplă în România. Mulți își doresc ca țara lor să fie o voce respectată și influentă în Uniunea Europeană. Însă dincolo de această dorință legitimă, realitatea este mai complicată.
Există oportunități remarcabile – poziții strategice, expertiză solidă, acces direct la procesul decizional european. Însă convertirea acestor oportunități într-un avantaj clar pentru România nu e o chestiune de voință simplă și nici o formulă matematică. De cele mai multe ori, eforturile rămân individuale, iar sincronizarea cu prioritățile României este slabă sau inexistentă.
Relaționarea la nivel macro – ideea că „diaspora” ca întreg ar trebui să colaboreze coerent cu statul – s-a dovedit, în practică, o utopie. Nu funcționează, nici în Bruxelles, nici în altă parte. Ce poate funcționa însă este o abordare realistă: analiză sectorială, proiecte punctuale, identificarea clară a felului în care fiecare dintre cei aproximativ 500 de români cu rol activ în structurile europene poate contribui nu doar la succesul UE, ci și, concret, la modernizarea României.
Nu e nevoie de lozinci despre implicare. E nevoie de dialog real, de instituții capabile să recunoască resursele existente și să le folosească eficient. România nu duce lipsă de oameni buni la Bruxelles. Duce lipsă de un sistem care să știe ce să facă cu ei.