Zilele trecute, județul Dâmbovița a primit vizita ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre Florin Manole. Acesta a fost prezent la deschiderea ședinței Consiliului Județean, în contextul evaluării stadiului de implementare a unor măsuri prevăzute în Planul Național...
Au început lucrările de reabilitare la Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței, după ce autoritățile au predat amplasamentul și au semnat ordinul de începere a execuției pentru modernizarea Pavilioanelor A, B și C.
Investiția, în valoare totală de aproximativ 66,6 milioane...
Organizarea admiterii la liceu pentru anul școlar 2026-2027 va aduce o modificare privind numărul de elevi dintr-o clasă de început de ciclu liceal, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion.
Într-o intervenție pentru TVR Info, acesta a...
*Demersul vizează întărirea echipelor din teritoriu și adaptarea acestora la nevoile comunităților locale, prin cooptarea de noi membri și stabilirea unor conduceri la nivelul principalelor structuri interne
PSD Dâmbovița derulează, în această perioadă, un proces de reorganizare și consolidare a...
*Investiția presupune construirea unui corp nou pentru UPU, precum și dotarea acestuia cu echipamente medicale moderne, necesare gestionării eficiente a urgențelor
Lucrările de extindere a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalul Județean de Urgență Târgoviște sunt în desfășurare, proiectul...
*Discuțiile au vizat nevoile fiecărei comunități, stadiul investițiilor aflate în derulare, dar și prioritățile pentru perioada următoare, în vederea unei repartizări echilibrate a fondurilor
Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a avut consultări cu primarii din județ pe tema proiectului de buget...
*În perioada următoare, constructorii vor trece la montarea rosturilor de dilatare, elemente esențiale pentru comportarea în timp a construcției
Lucrările la podul de la intrarea în orașul Pucioasa, situat pe DN71, au ajuns într-o etapă avansată, fiind în curs de...
*În paralel, au fost realizate și puse în funcțiune mai multe stații de alimentare cu energie electrică, finanțate din fonduri guvernamentale, menite să susțină dezvoltarea localității
Administrația locală din Runcu continuă implementarea unor proiecte de infrastructură și dezvoltare, autoritățile anunțând...
*Contractele vizează proiectele „Regenerare urbană în Municipiul Moreni”, în valoare de peste 32 de milioane de lei, și „Reabilitare și modernizare Colegiul Național I. L. Caragiale Moreni”, de aproximativ 34 de milioane de lei
Joi, la Moreni, au fost semnate...
*Edilul șef a precizat că investiția reprezintă o prioritate pentru comunitate, în contextul în care problemele legate de canalizare persistă de mai mult timp
Primarul comunei Cornești, Bogdan Guță, a transmis că administrația locală continuă demersurile pentru remedierea și punerea...