O nouă performanţă pentru Clubul Sportiv Universitar din Târgovişte. În cadrul Cupei Municipiului Bucureşti, competiţie desfăşurată pe Stadionul „Iolanda Balaş Soter”, atletul Cătălin Amuza (foto stânga), a avut o nouă evoluţie remarcabilă în proba de 800 de metri – Seniori. Astfel, cu timpul 2:06.70 a ocupat locul 1 şi a cucerit medalia de aur. „Victoria obţinută în această probă demonstrează nu doar calităţile sportive şi determinarea lui Cătălin Amuza, ci şi munca susţinută depusă zi de zi. Într-o competiţie care a reunit sportivi valoroşi din întreaga ţară, reprezentantul CSU Târgovişte a impus un ritm excelent şi a trecut primul linia de sosire, adăugând un nou rezultat prestigios în palmaresul clubului. Această medalie de aur reprezintă încă o confirmare a nivelului ridicat de pregătire al sportivului nostrum, fiind totodată o motivaţie pentru viitoarele provocări competiţionale”, a transmis clubul târgoviştean.


