Anul 2025 poate fi considerat un punct de inflexiune al securității europene, similar cu 1945, datorită unor factori geopolitici și militari care redefinesc arhitectura de securitate a continentului. În 1945, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a condus la împărțirea Europei între Est și Vest, crearea ONU și începutul Războiului Rece. În mod similar, 2025 ar putea marca o transformare radicală în securitatea europeană. O apărare europeană autonomă nu trebuie privită doar prin prisma spațiului european, ci și ca un actor global, capabil să influențeze echilibrul de putere în alte regiuni ale lumii. Dacă Europa își dezvoltă capacități militare mai avansate și își asumă un rol mai activ în politica internațională, poate deveni un factor de stabilitate nu doar în Mediterana și Africa, ci și în Orientul Mijlociu, Indo-Pacific și chiar în zona Arctică.
Crizele consecutive din ultimii ani subliniază vulnerabilitățile structurale ale Uniunii Europene, scoțînd în evidență limitele capacității de răspuns rapid și coerent ale instituțiilor europene. Invazia Ucrainei de către Rusia a provocat o rundă de provocări pentru guvernarea europeană, impunând UE să adopte măsuri economice și politice într-un context internațional tot mai complex și instabil.
Vulnerabilitatea structurală a Uniunii Europene este adânc legată de modelul său de guvernare, bazat pe compromisuri între statele membre, care nu întotdeauna ajung la o viziune comună rapidă și eficientă. Adaptarea la noile realități ale unei lumi interconectate și în schimbare continuă necesită reforme în guvernarea UE, care să îmbunătățească răspunsul la crize și să consolideze solidaritatea între statele membre.