*În urma controalelor, s-au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, sub formă de avertismente și amenzi, cu o valoare totală de 1.625.000 de lei
Inspectorii sociali ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, alături de cei ai agențiilor județene, au desfășurat în luna februarie 689 de inspecții inopinate în domeniul serviciilor sociale, având ca scop verificarea calității acestora.
În urma controalelor, s-au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, sub formă de avertismente și amenzi, cu o valoare totală de 1.625.000 de lei. De asemenea, pentru 11 servicii sociale s-a dispus suspendarea activității pe o perioadă determinată sau retragerea licenței de funcționare.
Printre principalele deficiențe constatate s-au numărat lipsa personalului de specialitate conform standardelor, condiții necorespunzătoare de cazare, meniuri zilnice neavizate de specialiști în nutriție, lipsa activităților de recuperare pentru beneficiari, precum și funcționarea fără licență.
Inspectorii sociali au dispus 630 de măsuri de remediere a problemelor identificate, iar respectarea acestora va fi monitorizată în perioada următoare.