sâmbătă, 4 aprilie, 2026

Elevii dâmbovițeni pedalează pentru siguranță rutieră

În cadrul concursului „BIKE”

Publicitate



Citeşte şi

În cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, polițiștii dâmbovițeni au organizat miercuri, 21 mai, concursul tematic „BIKE”, destinat elevilor din ciclul gimnazial, în conformitate cu Planul Național de Măsuri pentru Siguranța Rutieră a Pietonilor și Bicicliștilor în anul 2025.

Desfășurată în municipiul Târgoviște, competiția a reunit cinci echipe formate din elevi ai claselor V–VIII, proveniți de la unități de învățământ locale. Evenimentul a avut ca obiectiv cultivarea unui comportament responsabil și preventiv în rândul bicicliștilor – o categorie de participanți vulnerabili în trafic.

Concursul a inclus trei probe distincte: una teoretică, axată pe cunoștințele despre reguli de circulație, indicatoare și conduite sigure; o probă practică, ce a presupus parcurgerea unui traseu cu obstacole și aplicarea regulilor în trafic simulat; și o etapă creativă, în care elevii au rezolvat un puzzle rutier, demonstrând atenție, logică și spirit de echipă.

Clasamentul final a fost dominat de Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște, care a ocupat locul I, urmată de Colegiul Național „Constantin Carabella” și Școala Gimnazială „Paul Bănică” Târgoviște. Toți elevii au fost premiați cu diplome, medalii și recompense simbolice.

Activitatea a fost organizată de polițiștii Serviciului Rutier și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu unitățile de învățământ participante.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Victorie mare la baschet masculin

Meci mare reușit de CSU Târgoviște într-o restanță din play-off-ul Ligii 1. Studenții lui Nikola Velev s-au impus cu...

Citeşte şi...