sâmbătă, 4 octombrie, 2025

Claudiu Niculescu, mulțumit la Slatina

Publicitate




Citeşte şi

Sâmbătă, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, s-au întâlnit Chindia și CSM Slatina, într-o partidă din cadrul etapei cu numărul 7 din play-out-ul ligii secunde. Cele două formații au remizat, 1-1, grație reușitelor semnate de Iulian Roșu, respectiv Andreas Mihaiu. Formația din Slatina a încheiat play-out-ul pe primul loc în Grupa B, cu 38 de puncte, în timp ce Chindia încheie sezonul pe locul 6, cu 27 de puncte. Formația lui Claudiu Niculescu a început să-și facă planul pentru stagiunea următoare, în timp ce Chindia trebuie să învingă CSC Dumbrăvița, la baraj, pentru a rămâne în liga secundă.

„Am încheiat grupa de play-out pe primul loc, neînvinși”

Claudiu Niculescu a fost mulțumit de prestația echipei sale în meciul de la Târgoviște, dar și de parcursul din această primăvară. „Per total, sunt mulțumit de ceea ce am arătat în această primăvară. Am încheiat grupa de play-out pe primul loc, neînvinși, iar asta este o realizare destul de importantă. S-ar fi putut mai mult, pentru că în iarnă ne doream să ajungem în play-off. Cu puțin mai mult noroc, cred că reușeam să realizăm acel obiectiv. Sunt mulțumit de băieți, au arătat caracter, au fost concentrați și au făcut un meci bun la Târgoviște. E un nucleu de jucători important, lucru care îmi dă speranțe pentru sezonul următor. Urmează să discutăm ceea ce vom face, suntem în discuții cu unii dintre jucători pentru prelungirea contractelor și, după vacanță, vom vedea ce obiective ne fixăm pentru sezonul următor”, a transmis antrenorul echipei din Slatina.

„Chindia nu e echipă de retrogradare”

Fostul mare atacant este de părere că formația târgovișteană este favorită în barajul pentru evitarea retrogradării. „Nu știu ce s-a întâmplat aici, Chindia a stat câțiva ani în prima ligă, este un oraș cu un stadion frumos și în care se construiește un stadion nou. Echipa este bună din punctul meu de vedere, le urez succes la baraj. Nu anticipam ca Chindia să ajungă aici, nu pot să comentez mai mult, pentru că nu cunosc situația clubului. Poate ne vom vedea în liga secundă și anul următor. Chindia nu este o echipă de retrogradare, are jucători cu experiență, cred că are prima șansă la baraj. Nu va fi ușor, pentru că și Dumbrăvița este o echipă bună de Liga a 2-a. Le urez succes”.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...