Liviu Vasilescu și-a anunțat oficial candidatura pentru funcția de primar al comunei Gura Ocniței, în cadrul unei conferințe de presă organizate joi. Evenimentul a avut loc în timpul unei vizite de lucru pe șantierele din localitate, la care au participat și Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, precum și Emanuel Spătaru, primarul comunei Răzvad.
În prezent, Liviu Vasilescu deține funcția de primar interimar al comunei Gura Ocniței și va candida din partea Partidului Social Democrat la alegerile parțiale din data de 4 mai. Acesta și-a exprimat determinarea de a continua proiectele de dezvoltare ale localității, subliniind sprijinul pe care îl are din partea echipei sale și a comunității locale.
„Vine un moment din viața fiecăruia dintre noi de asumare și responsabilitate. Eu astăzi mă aflu într-un astfel de moment și vreau să vă spun că sunt mai hotărât ca niciodată să contribui la dezvoltarea comunei Gura Ocniței”, a declarat Liviu Vasilescu.
Președintele PSD și al CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a reafirmat sprijinul pe care îl oferă candidatului PSD, precizând că Liviu Vasilescu beneficiază de susținerea instituțiilor județene și naționale pentru implementarea proiectelor necesare comunității.
„Domnul Liviu Vasilescu este singurul candidat din localitatea Gura Ocniței care are sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, care are sprijinul parlamentarilor, care are sprijinul Guvernului și, nu în ultimul rând, este singurul candidat care are sprijinul tuturor autorităților pentru a continua proiectele pentru dezvoltarea comunei Gura Ocniței”, a transmis Corneliu Ștefan.
Alegerile pentru funcția de primar al comunei Gura Ocniței vor avea loc pe 4 mai 2025, iar Liviu Vasilescu va încerca să obțină un mandat plin pentru a continua proiectele începute în perioada sa ca primar interimar.