sâmbătă, 4 octombrie, 2025

Incendiu la acoperișul unui bloc din Târgoviște

Publicitate




Citeşte şi

*Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, fiind necesară intervenția rapidă a pompierilor pentru a preveni extinderea acestora

 

Un incendiu a izbucnit ieri după-amiază la acoperișul unui bloc din municipiul Târgoviște, mobilizând mai multe echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița. Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, fiind necesară intervenția rapidă a pompierilor pentru a preveni extinderea acestora.

Pentru stingerea incendiului, Detașamentul de Pompieri Târgoviște a acționat cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit cu o autospecială de stingere.

Echipajele au reușit să localizeze incendiul, iar în aceste momente se lucrează pentru lichidarea completă a focului. Din fericire, până în prezent, nu au fost raportate victime.

Autoritățile urmează să stabilească, în urma cercetărilor, cauzele producerii incendiului.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...