sâmbătă, 4 octombrie, 2025

Întâlnire între CJD și noua conducere Beko România

Publicitate




Citeşte şi

*Discuțiile au vizat atât dezvoltarea parteneriatului existent, cât și găsirea unor noi oportunități economice care ar putea stimula economia județului

 

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a avut zilele trecute o întrevedere  cu noul CEO al Beko România, Marius Mihăilescu, alături de alți reprezentanți ai companiei ce activează pe piețele din România, Moldova, Grecia, Malta și Cipru. Întâlnirea, desfășurată la sediul CJ Dâmbovița, a avut ca principal obiectiv consolidarea relațiilor dintre administrația locală și mediul de afaceri.

Discuțiile au vizat atât dezvoltarea parteneriatului existent, cât și găsirea unor noi oportunități economice care ar putea stimula economia județului. Liderul administrației județene a vorbit despre  avantajele pe care Dâmbovița le oferă investitorilor, amintind proiectele aflate în derulare pentru îmbunătățirea infrastructurii și sprijinirea mediului privat.

Investițiile sunt esențiale pentru dezvoltarea județului, iar parteneriatele solide cu companii de renume, precum Beko, contribuie semnificativ la creșterea economică a Dâmboviței. Vom continua să facilităm astfel de colaborări, în beneficiul comunității locale”, a declarat Corneliu Ștefan.

Totodată, președintele CJ Dâmbovița i-a adresat mulțumiri fostului CEO al Beko România, Murat Buyukerk, pentru implicarea sa în dezvoltarea companiei și aportul adus economiei locale. La discuții au participat și Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște, alături de vicepreședinții Consiliului Județean, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...