joi, 6 august, 2026

Incendiu la un autocamion pe A1

Publicitate



Citeşte şi

*Traficul rutier a fost afectat temporar pe autostrada A1, după un incendiu izbucnit la un autocamion aflat în mers

 

Pompierii dâmbovițeni au fost solicitați, ieri dimineață, în jurul orei 10:05, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autocamion, pe autostrada A1, la kilometrul 59, pe sensul de mers către Pitești.

Pentru gestionarea situației, Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, iar Garda de Intervenție Potlogi a acționat cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul fusese deja stins, acesta manifestându-se la puntea din spate a capului tractor. Pompierii au intervenit pentru răcirea zonei afectate, astfel încât să prevină orice posibilă reaprindere.

Traficul rutier în zonă a fost afectat temporar, însă intervenția rapidă a echipajelor de salvatori a permis reluarea circulației în condiții normale. În acest moment, intervenția este încheiată, iar pompierii recomandă șoferilor să verifice periodic starea tehnică a autovehiculelor pentru a preveni astfel de incidente.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Proiect de 4,4 milioane de lei pentru îngrijirea a 106 vârstnici

Executivul Primăriei Municipiului Târgoviște a susținut, miercuri dimineață, o conferință de presă la Centrul de Servicii pentru Persoanele Vârstnice...

Citeşte şi...