Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, a transmis un mesaj locuitorilor, exprimându-și îngrijorările față de situația social-economică actuală și planurile pentru dezvoltarea locală.
„Ne aflăm în jumătatea anotimpului rece și gerurile întârzie să apară, însă au înghețat buzunarele tuturor”, a transmis primarul, făcând referire la creșterea taxelor și tarifelor, salariile și pensiile nemajorate, precum și la instabilitatea economică.
Gabriel Dănuț Sandu a criticat ferm contextul politic actual, inclusiv anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, pe care îl consideră un moment care a „bulversat poporul român”. El a punctat și dificultățile unui guvern „firav”, care nu a stabilit încă data noilor alegeri prezidențiale.
În ceea ce privește comuna Voinești, primarul a prezentat proiectele aflate în desfășurare și cele planificate pentru 2025: Finalizarea proiectului de gaze naturale și canalizare prin programul „Anghel Saligny”, în funcție de alocările bugetare; Continuarea modernizării străzilor din satul Oncești, în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița; Așteptarea evaluării proiectului european pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit în satul Gemenea Brătulești; Realizarea măsurătorilor topografice pentru asfaltarea străzilor neasfaltate din satul Manga, unde se dorește și construirea unei capele; Construirea unui parc de 4700 m² și a unui teren multifuncțional de sport pe terenul de fotbal din Oncești.
Primarul a încheiat mesajul cu un îndemn la speranță și unitate: „Vă doresc multă sănătate, liniște și pace sufletească, iar bunul Dumnezeu să vegheze neîntrerupt la nevoile și viața noastră!”.


