Vorbesc de jefuirea României, şi nu este o exagerare, da, jefuirea României de tezaurul dacic de aur la Muzeul Drents din oraşul Assen. Un jaf, cum se zice, la pont, şi care a durat doar două minute – ca în filme, nu-i aşa? – , tâlharii lăsându-ne fără un tezaur a cărui valoare este inestimabilă: celebrul coif al unei căpetenii geto-dace din secolul IV î. Hr./î. e. n., descoperit la Coţofeneşti înainte de ultimul război mondial şi 4 brăţări, care mai fuseseră furate şi recuperate.
O, Doamne, tentante mai sunt tezaurele României, de fapt, tentantă este chiar România. Şi indiferent de faptul că unii m-ar putea acuza de nostalgii dacopate, şi n-au decât s-o facă, eu spun pe şleau: încă de pe vremea strămoşilor geto-daci, a tot fost jefuită, şi umilită, şi fărâmiţată ţara asta, de te miri că încă mai este de jefuit pe aici.
Păi, hai s-o spunem pe-aia dreaptă, strămoşul… Traian, imperatorul, n-a venit cu toate legiunile sale în Dacia ca să întemeieze un popor nou, poporul român, şi o ţară nouă al cărei nume s-ar trage de la Cetatea Eternă de pe Tibru. Nu! A venit, tot aşa, ţintit, ca să-şi însuşească ţara dacilor şi – asta a fost pricina – şi s-o jefuiască de aurul din Munţii Apuseni ca să reumple visteria secătuită a faimosului imperiu.
Pe urmă au venit ungurii rătăciţi prin Europa, şi, după ei, nemţii habsburgi, ca să-i jefuiască pe români de aurul şi argintul din Transilvania. Şi, uite-aşa, pofticioşi nesăţioşi, au venit otomanii ca să pună mâna şi pe alte bogăţii cu care bunul Dumnezeu i-a dăruit pe români. Și, după ei, alţii şi alţii ca să se îmbogăţească, de data asta pe seama „aurului negru”, cum au făcut-o naziştii lui Hitler, pentru „maşina lor de război”.
Apoi au năvălit haidamacii lui Stalin, iar în zilele noastre – a se vedea, iată, efectele „revoluţiei române” din ’89 -, alţi tâlhari la drumul mare, e drept, cu contribuţia dementă a corupţilor noştri, ne jefuiesc de averile neamului.
Mereu şi mereu – până când, Doamne? – am fost, suntem, şi vom fi prăduiţi/tâlhăriţi de bandiţii, unii aşa-zişi democraţi ai lumii, la care, noi, românii, ne uităm ca la o mare lumină. Aşa că jaful din „ţara saboţilor” nu este întâmplător!