Primele 7 țări ca mărime din UE nu sunt stăpâne pe guvernare. Președintele Macron are o situație aproape fără ieșire în Franța, cu un parlament național divizat în 3 blocuri neconciliante.
Germania are alegeri anticipate în câteva săptămâni, cu perspective mari de a se schimba cancelarul și coaliția de guvernare. Premierul Sanchez are probleme mari pentru a avea o coaliție stabilă în Spania, iar inundațiile recente și dosarul catalan complică mult poza. Italia are premier chiar pe președintele ECR, adică forța politică principalã care a scos Marea Britanie din UE.
Alegerile generale din Polonia, din primăvara lui 2025, vor marca un moment esențial pentru scena politică a țării, având în vedere tensiunile dintre principalele partide și coabitarea dificilă dintre președintele Andrzej Duda, susținut de partidul naționalist Lege și Justiție (PiS), și guvernul pro-european condus de Donald Tusk.
În România așteptăm reprogramarea alegerile prezidențiale. Iar în Olanda avem un guvern cu extrema dreaptã în componenţă și cu premier independent politic.
Toată această înșiruire de situații nu preconizează o liniște a guvernării europene. Orice pas european trebuie strategizat pentru a analiza impactul la nivelul fiecărui stat. Chiar și peste Atlantic, prin noua administrație americană, nu putem zice că ne așteaptă doar lapte și miere.
Partea bunã este că știm realitatea în care ne aflăm. Nu ne vom plânge în februarie 2025 că prețul energiei pentru industrie în UE e dublu față de cel din Statele Unite. Aceastã situaţie nu derivã din impactul alegerii lui Donald Trump la Casa Albă. În această conjunctură dorim să aplicăm planul de competitivitate, steluța noului program de guvernare europeană.