… pentru că anul a început din cale afară de prost pentru ţara asta care nu poate ieşi din starea de românabsurdistanizare. Şi nu poate ieşi din pricină de „clasă politică” fără minte – era cât pe aici s-o caracterizez într-un mod lipsit de eleganţă, dar încă mai sper să-i vină mintea la apă cândva – şi de guvernanţă haotică. Şi dacă aş spune că este şi neprofesionistă, asta ar însemna că este şi neperformantă, chiar dacă vreo doi, trei miniştri au habar ce au de făcut.
Numai că şi înlăuntrul guvernanței ăsteia de coaliţie sunt ciocniri de interese politicianiste şi personale. Și, ca atare, imaginea aia devenită clasică de atâta amar de vreme, că unii trag „hăis”, iar alţii „cea”, nu poate fi ştearsă cu nici un fel de detergent din mintea românilor mereu şi mereu amăgiţi, cu zăhărelul priomisiunilor electorale. Deci toxice.
Sunt furios (eu, care mă ştiu un om echilibrat şi ar trebui să nu-mi pese de ce se întâmplă la vârsta-mi matusalemică pe care mi-a dăruit-o bunul Dumnezeu, însă, uite că la acest început de an mi-am cam pierdut firea), sunt furios, aşadar, pentru că al doilea Guvern Ciolacu a dat-o-n bară cu faimoasa ordonanţă „trenuleţul” şi a aruncat, astfel, ţara de pe şine, iar pensionarii nu vor mai putea spune (speranţă pierdută) „lungeşte-mi, Doamne, zilele!”.
Că, dacă premierul s-a vrut un c(i)olac de salvare, nu prea i-a ieşit: corabia numită „România” rămâne eşuată (constatare făcută chiar de fostul comandant suprem Klaus Werner Iohannis), pe nisipurile mişcătoare ale neprevăzutului, iar visul său electoral, cum că va purcede el la… reindustrializarea ţării, deja s-a amânat sine die. Datoria externă o să cam înghită tot PIB-ul patriei (ierte-mi-se, nu sunt lovit de nostalgie, dar Ceauşescu se răsuceşte în mormânt).
Și, uite-aşa, anul 2025 ne va prinde într-un clinci al supravieţuirii de azi pe mâine. O supravieţuire, s-ar putea s-o trăim şi pe asta, nici măcar pe sponci. De-aia sunt furios că c(i)olacu de salvare nu ne va scoate la liman, chiar dacă personajul Ciolacu mi-e simpatic, mai ales când mănâncă, privind la Buzz House, cartofi prăjiţi. Dar una-i una şi alta-i alta!