luni, 26 ianuarie, 2026

Punct important

Publicitate




Citeşte şi

*Chindia a avut ultima ocazie a meciului, însă șutul expediat de Atanase a trecut puțin pe lângă

 

Marți, Chindia s-a deplasat în capitală, acolo unde a întâlnit CSA Steaua București, pe stadionul „Ghencea”. Partida din etapa cu numărul 14 o găsea pe formația târgovișteană în postura de outsider, ținând cont de parcursul pe care cele două echipe îl au în acest sezon. Prima repriză a fost dominată total de echipa gazdă, care ar fi putut avea un avantaj considerabil, însă Chindia și-a revenit după pauză și a obținut un rezultat de egalitate.

Repriză dominată de Steaua

Steaua a început tare jocul, însă Chipirliu nu a găsit cadrul porții cu un șut din interiorul careului (1). Gazdele au continuat să fie periculoase, însă Contra l-a blocat pe Heras (11), iar Chipirliu a lovit bara, cu o execuție interesantă (17). Chindia a avut prima ocazie prin Roșu, însă șutul acestuia a fost respins de Vîrtej (23). Steaua a revenit în atac, Matei a șutat peste din lovitură liberă (29), Chipirliu a finalizat modest dintr-o poziție excelentă (30), șutul lui Sierra a lovit transversala (36), iar Heras a trimis pe lângă cu o lovitură de cap (38). Gazdele au deschis scorul până la urmă prin Heras, cel care a trecut ușor de Simion și l-a executat pe Contra cu un șut la colțul lung (39).

Rareș Mihai a egalat

Partea secundă a început tot cu echipa gazdă în atac, însă Kereki a trimis peste poartă cu o lovitură de cap (50). Chindia a oferit replica prin Pesic, însă șutul acestuia a fost reținut fără emoții de Munteanu (66). Formația târgovișteană a dat lovitura prin Rareș Mihai, lansat excelent de Florea, care l-a învins pe Munteanu cu un șut puternic, din interiorul careului (72). Steaua a revenit în atac, însă Contra a avut o intervenție bună la șutul lui Heras, din marginea careului (79). Mihai a mai avut o șansă bună, din aceeași poziție din care a înscris, însă de această dată Munteanu a intervenit bine (85). Chindia a avut ultima ocazie a meciului, însă șutul expediat de Atanase a trecut puțin pe lângă (89), iar meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Caseta tehnică

Stadion: Steaua. Au marcat: Heras (39) / R. Mihai (72). Cartonașe galbene: Beța (11), Oprița (22), Vîrtej (56) / Florea (83). Cartonaș roșu: Lungu (80). Au arbitrat: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Asistenți: Sebastian Păduraru (Gura Humorului – Suceava) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Rezervă: Valentin Naidin (Turnu Măgurele – Teleorman). Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin). Delegat joc: Dorinel Dincă (Călărași).

Steaua: Munteanu – Kereki, Vîrtej (65 Nedelea), Beța – St. Drăghici, Dani Iglesias, Rober Sierra, Dav. Matei (74 Raicu), Ad. Ilie – Chipirliu, Nacho Heras (82 Ad. Popa). Antrenor: Daniel Oprița.

Chindia: Contra – Martac, C. Dinu, Leca, Simion – A. Petre (73 B.Petre), Roșu, Danu (63 Grubac), Tache (63 R. Mihai 63) – Florea (83 Atanase), Pesic. Antrenor: Marian Vătavu.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

PUZ Introducere în intravilanul orașului Răcari N.C. NR.74861 și N.C.74864 și lotizare în vederea realizării de locuințe individuale

Fundația Youness, având sediul/domiciliul în Municipiul București, sector 1, str. TemiȘana, nr. 34, corp B, parter, titular al planului/programului...

Citeşte şi...