sâmbătă, 4 octombrie, 2025

Lideri politici PSD Dâmbovița, despre votul dat la prezidențiale

Publicitate




Citeşte şi

Duminică dimineață, 24 noiembrie a.c., liderii organizației PSD Dâmbovița au fost printre primii votanți în Târgoviște, arătându-și sprijinul pentru o direcție nouă la nivel național. Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, împreună cu senatorul PSD Titus Corlățean, au votat la Liceul Teoretic „Petru Cercel”. Primarul municipiului Târgoviște și secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Daniel Cristian Stan, a ales Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” pentru a-și exercita dreptul de vot.

Declarațiile celor trei lideri politici au subliniat motivele pentru care aceștia au mers la urne. Corneliu Ștefan a vorbit despre prioritățile locale și naționale: „Am votat cu gândul la județul Dâmbovița, casa noastră. Am votat cu gândul la România. Am votat pentru un președinte puternic, care să se gândească la dezvoltarea tuturor comunităților locale. Am votat pentru județul nostru, pentru județul Dâmbovița”.

Titus Corlățean a vorbit despre schimbare și valori: „Am votat pentru o schimbare reală, profundă și necesară la nivelul conducerii României. Am votat pentru un președinte cu adevărat al României și al românilor. Pe de altă parte, am votat împotriva non-valorilor, a manelizării României. Am votat împotriva deviațiilor stângiste neomarxiste și a legalizării păcatului. Am votat pentru un președinte al României și al egalității”.

Daniel Cristian Stan a subliniat respectul pentru comunitate: „Am votat pentru un președinte care să respecte municipiul Târgoviște și pe târgovișteni. Pentru singurul președinte care are un Plan de Țară. Am votat pentru echilibru și decență. Am votat pentru a nu mai avea regretele din ultimii 20 de ani”.

Material comandat de PSD Dâmbovița. CMF: 11240017

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...