Alegeri în mai multe organizații locale PSD Dâmbovița

Publicitate



Citeşte şi

Organizația PSD Dâmbovița a continuat seria conferințelor de alegeri în filialele locale din județ. În cadrul reuniunilor desfășurate la Răzvad, Gura Ocniței, Vișinești, Vârfuri și Valea Lungă au fost analizate activitatea organizațiilor, proiectele aflate în derulare și prioritățile pentru perioada următoare.

La evenimente au participat reprezentanții conducerii PSD Dâmbovița, printre care președintele organizației, Corneliu Ștefan, și secretarul general al partidului, Daniel Cristian Stan, alături de alți membri ai echipei județene.

În urma votului exprimat de membrii organizațiilor locale, au fost aleși președinții filialelor: Răzvad – Emanuel Spătaru; Gura Ocniței – Liviu Vasilescu; Vișinești – Nicolae Stoica; Vârfuri – Răzvan Bănaru; Valea Lungă – Constantin Tocan.

Potrivit conducerii organizației județene, întâlnirile au reprezentat un prilej de evaluare a activității desfășurate la nivel local și de stabilire a direcțiilor de acțiune pentru perioada următoare, în perspectiva viitoarelor alegeri.

Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, i-a felicitat pe cei aleși în funcțiile de conducere și a transmis că organizația județeană își propune să continue activitatea în echipă, punând accent pe dezvoltarea comunităților prin proiecte și implicare la nivel local.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Obiective îndrăznețe pentru Flacăra Ghinești

Flacăra Ghinești a progresat constant în ultimele sezoane, iar în ediția anterioară de Liga a 6-a parcursul a fost...

Citeşte şi...