Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a oferit clarificări privind eventualele locuri vacante în Liga a 4-a și Liga a 5-a. Comitetul Executiv al asociației poate decide completarea acestora, iar invitațiile vor fi adresate în următoarea ordine de prioritate. În capul listei sunt echipele care au participat la jocurile de baraj pentru menținere și nu au obținut menținerea. Urmează echipele retrogradate direct, iar apoi cele care au participat la jocurile de baraj pentru promovare și nu au obținut promovarea. În plus, Comitetul Executiv poate aproba orice altă situație apărută.
Contează locul superior ocupat
În cadrul fiecărui eșalon, prioritatea va fi stabilită în funcție de locul ocupat în clasament, iar acolo unde este cazul, prin aplicarea criteriilor de departajare prevăzute de regulament. Ocuparea unui loc vacant nu reprezintă o promovare sau o menținere câștigată pe teren, ci o măsură administrativă prin care poate fi asigurată completarea competiției, cu respectarea meritului sportiv și a ordinii valorice rezultate în urma sezonului competițional. Astfel, o echipă clasată pe un loc superior va avea prioritate față de o echipă clasată pe un loc inferior, chiar dacă ambele nu și-au îndeplinit obiectivul sportiv la finalul sezonului.


