În ciuda dificultăților financiare și a lipsei finanțării din partea Ministerului Culturii, Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL merge mai departe. Organizatorii au anunțat, miercuri, într-o conferință de presă desfășurată în foaierul Teatrul Tony Bulandra, detalii despre cea de-a 14-a ediție a evenimentului, programată în perioada 6–14 iunie 2026, la Târgoviște.
La întâlnirea cu presa au participat regizorul Mihai Constantin Ranin – managerul teatrului și actorul Liviu Cheloiu – directorul artistic al instituției și al Festivalului BABEL.
Tema ediției din acest an este „Timpul”, un concept care, potrivit lui Mihai Constantin Ranin, definește însăși esența teatrului. „Timpul înseamnă foarte mult pentru teatru. Un spectacol de teatru este întotdeauna o pilulă despre viață, o viață concentrată într-o singură emoție. Este important să existe emoție”, a declarat managerul teatrului.
Acesta a vorbit și despre dificultățile financiare cu care se confruntă organizatorii în acest an, după ce Ministerul Culturii nu a acordat finanțare pentru festival. „Deși traversăm un context economic dificil, Festivalul Babel va continua și în acest an. Este foarte important că reușește să supraviețuiască în aceste condiții. Din cauza schimbărilor din Guvern, Ministerul Culturii nu ne finanțează anul acesta, ceea ce reprezintă o mare pierdere pentru noi”, a afirmat Constantin Ranin.
Totodată, directorul Teatrul Tony Bulandra a mulțumit administrației locale pentru sprijinul acordat în organizarea festivalului, menționând implicarea Primăriei și a Consiliului Local Târgoviște. Ediția din 2026 aduce și mai multe noutăți. Una dintre cele mai inedite inițiative este „Babelul Copiilor”, un proiect dedicat celor mai mici spectatori, inclusiv copiilor cu vârste între 0 și 3 ani.
„Vom avea un Babel pentru copiii între 0 și 3 ani, o paradă a cărucioarelor și a mămicilor, pentru că, până la urmă, acești bebeluși de astăzi vor susține Babelul de mâine”, a precizat Mihai Constantin Ranin. Coordonarea acestui proiect îi revine Linei Mareș.
Festivalul își consolidează și componenta internațională. Publicul va putea urmări spectacole de teatru tradițional japonez, realizate cu sprijinul Fundației Honda, precum și reprezentații ale Operei din Shanghai. În plus, reprezentanții teatrului târgoviștean urmează să semneze, în luna octombrie, un memorandum de colaborare în Japonia. Directorul artistic Liviu Cheloiu a subliniat importanța colaborării cu partenerii din Coreea de Sud, prezenți constant în cadrul festivalului.
„Este o ediție construită în mare parte în jurul colaborării noastre constante cu partenerii coreeni, alături de care avem o relație foarte bună de câțiva ani. Vor fi prezente personalități importante ale lumii culturale coreene, printre care și președintele Adunării Naționale a Coreei de Sud, Cho Jeong-sik”, a declarat acesta.
Totodată, ediția a 14-a readuce în prim-plan arta balcanică, prin colaborarea cu Asociația RUTA, organizație care reunește festivaluri și instituții culturale din șase foste state iugoslave.
„Ne dorim să construim, începând de anul viitor, o asociație balcanică prin extinderea proiectului RUTA și includerea României, prin Teatrul Tony Bulandra, alături de Turcia, Bulgaria și Grecia”, a mai spus Liviu Cheloiu.
Un alt moment important al ediției îl reprezintă colaborarea cu Institutul Grotowski din Polonia. Șase actrițe ale teatrului târgoviștean participă deja la un stagiu de pregătire la Wrocław, iar rezultatul acestui proiect va fi prezentat într-un spațiu neconvențional: Laboratorul Teatral amenajat în fosta secție de utilaj greu Matei Gropov.
Pentru accesul publicului, organizatorii vor pune la dispoziție curse speciale între platoul de la Casa Sindicatelor și spațiul industrial reconvertit.
Prin diversitatea evenimentelor și amploarea colaborărilor internaționale, Festivalul BABEL 2026 promite să transforme din nou Târgoviștea într-un important punct de întâlnire al artei spectacolului.


