*Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, întâlnirea are loc la invitația europarlamentarului Ștefan Mușoiu și a vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat participarea la o întâlnire organizată la Parlamentul European, având ca temă adaptarea fondurilor de coeziune la nevoile actuale și viitoare ale comunităților locale.
Potrivit primarului, întâlnirea are loc la invitația europarlamentarului Ștefan Mușoiu și a vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu. La eveniment participă și președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
În mesajul transmis, Daniel Cristian Stan a prezentat și situația proiectelor europene depuse de administrația locală în cadrul Programului Regional Sud Muntenia.
„Cu 18 proiecte depuse pe Programul Regional Sud Muntenia, valoarea acestora fiind de aproape 451.000.000 lei, cu 11 contracte de finanțare deja semnate, cu 6 proiecte admise la finanțare și cu un proiect în evaluare, municipiul Târgoviște își propune, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, să-și consolideze poziția de lider național în accesarea de fonduri europene și în actualul exercițiu financiar european”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.


