vineri, 8 mai, 2026

Editorial sportiv. Mâine vin corbii. Scoateți arcurile, valahilor!

Publicitate



Citeşte şi

Etapa a 9-a, penultima din play-off-ul Ligii a 2-a, debutează cu partida Chindia – Corvinul, care se va disputa sâmbătă, ora 13.30, pe stadionul „Eugen Popescu”. După victoria de miercuri, 2-0 în fața celor de la Voluntari, și a unui stadion plin, atât cât permite accesul, pentru că o tribună este închisă, hunedorenii au sărbătorit revenirea în SuperLigă după 34 de ani. Este și un omagiu adus marelui antrenor Mircea Lucescu, cel care a format la Hunedoara prima echipă cu palmares european. Chindia, aflată în negura ei, cu care s-a obișnuit precum locuitorii ținuturilor polare, se va zbate pentru un rezultat decent, asta și pentru că este ultimul joc pe teren propriu în acest sezon. Bine ar fi dacă ar mai urma unul, din dubla barajului de promovare, dar parcă nu mai avem curajul să sperăm la el. Vom vedea cât de respectate sunt regulamentele FRF și expunerile președintelui Burleanu, rostite la summitul de la Târgoviște. Nu contează dacă Chindia are vreo șansă la baraj, important este să beneficieze de dreptul ei, în conformitate cu prevederile stabilite. Duminică, ora 11.30, are loc partida FC Bihor – Steaua. Dacă orădenii obțin victoria fac rocada cu Steaua, cel puțin până la ultima etapă. Mult mai interesant decât meciul, care nu prea mai are miză, va fi duelul verbal al antrenorilor, steliști la origini și destul de piperați la cuvinte. Ultima partidă a rundei, care este și derby-ul pentru promovarea directă, Voluntari – Sepsi Sf. Gheorghe, se va disputa marți, 12 mai, ora 20.00. Este, într-adevăr, o partidă interesantă, care merită urmărită. Personal, cred că indiferent care dintre aceste echipa va promova direct, ambele vor urca în SuperLigă. Sunt echipe cu loturi valoroase, bine rostuite financiar, cu baze sportive bune și, desigur, pretenții întemeiate. Aruncând o privire spre partea inferioară a clasamentului SuperLigii, și bănuiți de ce o facem, găsim acolo câteva echipe care ar putea participa la barajul pentru menținerea în primul eșalon. Unirea Slobozia, Hermannstadt, Petrolul și chiar Farul sunt, cu două etape înainte de final, posibile adversare ale echipelor Voluntari sau Sepsi și Chindia. Hai, domnule Burleanu, nu ne mai fierbe atâta, spune, respect regulamentul! Deocamdată, mâine, trebuie să fim pe stadion lângă Chindia, să-i demonstrăm că știm să iertăm și să rămânem împreună. Așa au procedat și suporterii lui Bayern, miercuri seară, după ce echipa lor a ratat finala. Au rămas pe stadion pentru a-și consola favoriții, le-au scandat numele și au învins propria nemulțumire. Indiferent de țară și ligă, fotbalul rămâne o fierbere între bucurie și agonie. Mâine, la Târgoviște vin corbii. Scoateți arcurile, valahi!

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Percheziții la Dragomirești într-un dosar de înșelăciune și furt de identitate

O rețea specializată în țepe pe internet a intrat în vizorul autorităților dâmbovițene, fiind vizată de o amplă acțiune...

Citeşte şi...