marți, 5 mai, 2026

Ionuț Săvoiu a demisionat din Ministerul Transporturilor

Publicitate



Citeşte şi

Dâmbovițeanul Ionuț Săvoiu a demisionat din funcția de secretar de stat în cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, după un mandat de aproximativ patru ani. Decizia vine după ce Partidul Social Democrat a ieșit de la guvernare, Ionuț Săvoiu precizând că gestul său este aliniat cu poziția politică a formațiunii. Înainte de încheierea mandatului, acesta a participat la Forumul Inițiativei Celor 3 Mări, organizat la Dubrovnik, unde a fost prezent și președintele României, Nicușor Dan.

Într-un mesaj public, fostul secretar de stat a transmis că activitatea sa s-a concentrat pe implementarea unor proiecte în domeniul transporturilor, în special în sectorul feroviar, menționând modernizarea infrastructurii, utilizarea fondurilor europene și introducerea de material rulant nou.

Acesta a transmis și o declarație la finalul mandatului: „Aliniez astfel, consecvent ca întotdeauna, atitudinea și poziția mea cu situația politică actuală. Consecvența în acțiunile politice, spiritul solidar și loialitatea față de liderii și organizația care m-au susținut contează enorm pentru mine. A fost o onoare să ocup funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și să contribui, alături de o echipă dedicată, la proiecte importante pentru România. Mandatul meu a fost orientat către implementarea de proiecte concrete, investiții și decizii aplicate, în special în domeniul feroviar. Închei această etapă cu sentimentul datoriei îndeplinite și le mulțumesc tuturor colegilor și colaboratorilor pentru sprijinul acordat. Voi rămâne implicat în activitatea organizației din care fac parte”, a transmis Ionuț Săvoiu.

La final, Ionuț Săvoiu a adresat mulțumiri colegilor din administrație și liderilor politici care i-au acordat sprijin, printre care Corneliu Ștefan, Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Chindia va juca astăzi la Oradea

Ultima victorie a Chindiei Târgoviște datează din 9 martie când, în penultima etapă a campionatului regular, a învins la...

Citeşte şi...