„Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”(Ioan 5,14).
Pericopa evanghelică din această duminică ne poartă pe urmele Domnului Iisus prin Ierusalimul plin de forfotă și freamăt , la scăldătoarea Vitezda (Oilor), loc de popas, de curățire dar și de tămăduire. Ce făcea special acest loc, era faptul că un înger al Domnului se cobora „la vreme”, în mod tainic și tulbura apa, iar cine intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era „ținut”.
Imaginați-vă mulțimea de bolnavi, de neputincioși, de suferinzi ce privegheau cu ochii ațintiți spre apă, așteptând momentul milei divine și trăind cu speranța că vor reuși să ajungă ei cei dintâi. De câte ori în suferință și noi nu căutăm imposibilul ca să ne salvăm acolo unde simțim că avem vreo speranță.
Și în tot acest potop de suferință și așteptare, Domnul se apropie de un slăbănog (paralitic), ce era în neputiță de treizeci și opt de ani și îl întreabă, la prima vedere într-un mod absurd, dacă vrea să se facă sănătos. Această întrebare are în sine o pedagogie tainică pentru că Iisus pe de-o parte îi testează credința, nădejdea în așteptare , iar pe de altă parte îl pregătește pentru mărturisire, spovedanie și conștientizarea stării de boală nu doar fizică , ci și sufletească în care se afla.
Omul dezarmat declară că nu are cine să-l arunce în scăldătoare. După atâția ani, era nu doar împovărat de boală, ci și de singurătate, părăsit de toți cei dragi, iar aici din păcate vedem din ce în ce mai des o față dezolantă și dezumanizată a societății și de atunci și de acum unde boala, bătrânețea, aduceau cu sine abandonul din partea celor ce nu-i mai considerau pe acești oameni utili familiei și societății.
Dar tocmai pentru aceștia a venit Domnul chemându-i pe „toți cei osteniți și împovărați pentru a le da odihnă”, pace și mântuire, iar pe noi ceilalți să ne readucem aminte valoare jertfei, a răbdării și a dragostei fără de care nu-L putem cunoaște, urma și primi în sufletele noastre.
Minunea să întâmplă, slăbănogul își poartă patul ca o cruce a biruinței, prevestind parcă ceea ce a avea să ne dăruiască Hristos, iar finalul evangheliei ne dă și lecția supremă și răspunsul la taina suferințelor noastre: „Ai grijă să nu mai greșești!” Păzește-te de păcat, lasă întunericul din viața, mintea și sufletul tău, primește lumina Învierii ce vindecă toate patimile, toată suferința și boala, ce ne vindecă de moarte.
Astfel vom devni și noi candidați ai învierii, moștenitori ai Împărăției cerești, mărturisind alături de toți cei despătimiți de slăbănogirea păcatului că „Hristos a înviat!”
Pr. Ioniță Ștefan Cristian , parohia Ocnița II