*Mișcarea declanșează o criză politică într-un moment deja complicat, în care Guvernul rămâne interimar pentru 45 de zile, iar o posibilă moțiune de cenzură se profilează la orizont
Decizia Partidului Social Democrat de a ieși de la guvernare a deschis un nou capitol tensionat pe scena politică din România. Cu un vot covârșitor – 97,7% „pentru” și doar 2,3% „împotrivă” – social-democrații au decis retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan și, implicit, retragerea miniștrilor din Executiv. Mișcarea declanșează o criză politică într-un moment deja complicat, în care Guvernul rămâne interimar pentru 45 de zile, iar o posibilă moțiune de cenzură se profilează la orizont.
Consultarea internă a fost organizată după modelul utilizat și la momentul intrării la guvernare, iar rezultatul arată o mobilizare aproape unanimă în interiorul Partidul Social Democrat. Totuși, dincolo de cifre și strategii, rămâne întrebarea esențială: cum privesc cetățenii această ruptură politică? Reporterii redacției noastre au stat de vorbă cu mai mulți cetățeni, întrebându-i ce părere au despre faptul că PSD a ieșit de la guvernare.
*Eu cred că PSD a făcut bine că a ieșit. Nu poți să susții un premier care nu ascultă de parteneri. Bolojan a fost prea individualist, a luat deciziile de cum a vrut el și cei de lângă el.
*Și PSD, și Bolojan sunt vinovați. Unii au stat la guvernare până nu le-a mai convenit, iar el pare că nu a știut să gestioneze situația.
*Sincer, nu mai am încredere în niciunii. PSD pleacă acum, dar au fost acolo când s-au luat decizii proaste. Iar Bolojan nu a demonstrat că e mai bun.
*Îl susțin pe Bolojan. Mi se pare că încearcă să facă ordine și tocmai de asta deranjează. PSD a ieșit pentru că nu le mai convine controlul mai strict.
*PSD doar încearcă să-și spele imaginea. Au fost la guvernare, au participat la decizii, iar acum dau vina pe premier.
*Nu sunt de acord cu plecarea lor. În loc să rezolve problemele, creează instabilitate. Nici Bolojan nu e perfect, dar nici PSD nu oferă alternative.
*Toată situația arată lipsă de responsabilitate. Bolojan trebuia să fie mai deschis la dialog, iar PSD nu trebuia să plece atât de brusc. Pierdem noi, cetățenii.
Ieșirea PSD de la guvernare nu este doar o mișcare politică strategică, ci și un test al încrederii publice într-un sistem deja fragil. Reacțiile cetățenilor arată o societate divizată, în care responsabilitatea este împărțită între toate taberele implicate, iar așteptările rămân, în continuare, ridicate.


