La finalul săptămânii trecute s-a disputat ultima etapă din sezonul regulat al Ligii a 3-a. Cele patru formații dâmbovițene care fac parte din Seria C4 au obținut 7 puncte dintre cele 12 puse în joc. A fost o etapă bună pentru reprezentantele județului nostru, cu excepția formației Flacăra Moreni, care a pierdut surprinzător în deplasarea de la Breaza. La finalul acestei runde s-a stabilit componența seriilor de play-off și play-out.
Pucioasa, punct important cu Kids Tâmpa
FC Pucioasa a jucat pe teren propriu, cu ACS Kids Tâmpa Brașov. Partida era una foarte importantă pentru echipa pregătită de Marian Vătavu, formația brașoveană fiind adversară directă în lupta pentru evitarea retrogradării. FC Pucioasa a fost condusă de două ori, cu 1-0 și 2-1, însă a găsit forța să revină de fiecare dată și a obținut un punct. Echipa lui Vătavu a încheiat sezonul regulat pe locul 12, cu 20 de puncte.
Crevedia, succes cu CSM Săcele
Voința Crevedia a primit vizita formației CSM Săcele. Cele două echipe aveau obiective diferite în acest meci. Dacă trupa lui Vali Lazăr avea nevoie de victorie, fiindcă se află în cursa pentru evitarea retrogradării, formația din Săcele ataca ultimul loc de play-off. Voința a marcat târziu, în minutul 90+2, și s-a impus cu 1-0, prin golul lui Florin Sandu. Echipa din Crevedia s-a clasat pe locul 10, cu 23 de puncte, la finalul sezonului regulat.
Titu, prima victorie din 2026
Urban Titu a jucat în deplasare, la Clinceni, cu Progresul Mogoșoaia. Trupa antrenată de Cristian Bădoiu a avut un început greu de an și avea nevoie de un rezultat pozitiv, pentru a aborda cu un moral bun play-out-ul. Urban s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Mituț Oprea, și a încheiat sezonul pe locul 4, cu 29 de puncte. Chiar dacă din punct de vedere sportiv echipa dâmbovițeană s-a clasat pe podium, Urban va juca în play-out în următoarea fază a competiției, pentru că nu a îndeplinit condițiile de participare în play-off.
Flacăra, eșec surprinzător la Breaza
Flacăra Moreni a jucat în deplasare, cu Tricolorul Breaza, echipă aflată în lupta pentru un loc de play-off. Morenarii au deschis scorul rapid, prin Petre, dar au primit două goluri, în urma a două greșeli de portar. Chiar dacă a pierdut, echipa pregătită de Cristinel Țermure a încheiat sezonul regulat pe primul loc în Seria C4, cu 52 de puncte.


