sâmbătă, 18 aprilie, 2026

Editorial sportiv. De 1 Martie, vrem (încă) trei ghiocei!

Publicitate



Citeşte şi

A trecut vreme multă de când FC Bihor nu a mai vizitat Cetatea Târgoviștei, templul istoric al Țării Românești, adică din 17 octombrie 2015, când a pierdut sub Turn cu 3-0. În anul următor, pe 12 martie, Chindia a învins cu 3-0 la Oradea. Ultimul meci între cele două echipe, jucat în 2024, la Oradea, s-a încheiat 1-0 pentru gazde. Duminică, 1 martie, ziua care marchează începutul primăverii calendaristice, simbolizând renașterea naturii, Bihorul vine în premieră pe noul stadion „Eugen Popescu”, nu pentru a culege ghiocei de pe malul Ialomiței, ci puncte, cum susține antrenorul Erik Lincar. Bolnavi de măreție, precum comandanții cetăților din Principatul Transilvaniei sau Imperiul Habsburgic, depinde de timpii istoriei, și având în frunte un tehnician care se crede generalul conte Aursperg, moștenind influența ecleziastică, bihorenii au început (de câteva zile), să bată piroane în modestie, suprema calitate de smerenie și cumpătare. Desigur, orice echipă își dorește să câștige, altfel disputa nu ar avea niciun rost, important este să și poată. Etapa a 19-a a început aseară cu partida Steaua – CSM Slatina și se va încheia duminică, pentru că săptămâna viitoare este programată Cupa României Betano, sferturi de finală. Printre cele 9 partide de sâmbătă se află și disputa Sepsi – CSM Reșița, singura mai influentă asupra clasamentului. Sepsi își dorește consolidarea locului secund, în timp ce reșițenii vor să revină în grupa promovării, după eșecul în fața Chindiei. La Câmpulung se deplasează CS Afumați. Orice rezultat este posibil, deși echipa lui Vasile Neagu va încerca să-și recupereze punctele pierdute cu Dumbrăvița. Misiune grea pentru Ceahlăul, în fața ilfovenilor de la Voluntari, care speră să urce pe podium, dacă Chindia învinge pe FC Bihor. Cel mai dezechilibrat joc se va disputa la Hunedoara, unde Corvinul o întâlnește pe CS Dinamo. Un meci complicat pentru pariori este cel de la Șelimbăr, acolo unde se deplasează Chiajna. Chiar dacă echipa lui Mihai Bălașa a pierdut orice șansă pentru a mai spera la play-off, ilfovenii știu cât de importante sunt punctele din campionatul regular în play-out. Același lucru îl știu și sibienii, de aceea se anunță o partidă echilibrată. La Satu Mare, e rost de puncte pentru gazde, și o rocadă între locurile 20 și 21, cu Tunari. Pe sinteticul de la Bacău, Bistrița are o misiune dificilă, și nu doar din cauza gazonului. Năsăudenii au coborât pe locul 15 și se află sub presiunea a trei echipe din spate, care le suflă în ceafă. ASA Târgu Mureș – Metalul Buzău pare a fi un meci al gazdelor. Altfel, mureșenii ar putea părăsi zona speranțelor. Derby-ul etapei se joacă pe stadionul „Eugen Popescu”, așa cum am precizat, și cum știu toți târgoviștenii. Într-un moment atât de prielnic pentru Chindia, cel mai fericit de la retrogradare, ca iubitori ai fotbalului nu putem să stăm în casă și să privim la televizor. Dacă nici acum nu vom fi pe stadion, atunci când? Acest complicat examen, pentru promovarea echipei fanion a orașului și județului nostru, are nevoie de susținerea tuturor celor care simt în suflet iubire și respect pentru Chindia! Să avem un 1 Martie fericit, cu trei ghiocei în clasament. Succes, Chindia!

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Lucrările pe DN71 continuă pe mai multe fronturi

*În perioada următoare este așteptat un progres semnificativ al lucrărilor, inclusiv finalizarea tronsonului din zona Bâldana, demarat la finalul...

Citeşte şi...