V-ați gândit vreodată la vreo legătură între cartof și Uniunea Europeană? La prima vedere, pare un exercițiu de imaginație după a treia bere sau o metaforă forțată, scoasă din jobenul unui editorialist aflat în pană de idei. Și totuși, nu e nici imaginație, nici disperare literară, ci un simplu exercițiu de conexiuni. Pentru că, surprinzător sau nu, cartoful este mai aproape de Bruxelles decât ne-am fi imaginat vreodată.
Haideți să nu ne afundăm în hățișul Politicii Agricole Comune – acel monstru birocratic care transformă hectarele în formulare și fermierii în contabili fără voie. Deși, inevitabil, ce urmează are legătură cu ea. Dar să rămânem la lucruri simple. La cartof. În clasa a VII-a, când eram duși la practică agricolă de către Școala Generală nr. 15, la cules de cartofi pe tarlalele patriei, nu credeam nicio clipă că voi ajunge să scriu un editorial despre acest tubercul modest. Pe atunci, cartoful însemna spate rupt, mâini înghețate și eterna întrebare rostită în cor: „Mai e mult?”. Nu avea nimic european în el. Era doar românesc, prăfuit și obligatoriu.
Anii au trecut, România a intrat în Uniunea Europeană, iar eu am aflat – cu un amestec de uimire și respect – că la Bruxelles există aproximativ 3.000 de sedii ale organizațiilor europene. Printre ele, una cu un nume care ar merita o placă memorială: Europatat. Tradus liber, dar corect: Cartoful European. Da, există o organizație europeană dedicată cartofului. Nu poeților, nu profesorilor, nu filosofilor – ci cartofului. Ce face Europatat? Apără interesele producătorilor de cartofi, discută reglementări, cote, boli ale tuberculului, viitorul prăjirii și sustenabilitatea piureului. Cu alte cuvinte, face exact ce face Uniunea Europeană cel mai bine: tratează cu maximă seriozitate lucruri aparent neserioase.