duminică, 26 aprilie, 2026

Editorial sportiv. AJF Dâmbovița și arealul său „brazilian”

Publicitate



Citeşte şi

Raportat la suprafața județului nostru (4.054 km2) și chiar la populație (505.000 locuitori), numărul echipelor de fotbal din campionatul județean, Ligile a 4-a, a 5-a și a 6-a, seamănă a teritoriu brazilian. Din cele 41 de județe, doar trei sunt mai mici decât Dâmbovița; Giurgiu, Covasna și Sălaj, atât ca suprafață, cât și ca populație. Cu toate acestea, „triunghiul” nostru, după forma geografică, are o hartă împănată până la refuz cu echipe de fotbal. Pentru sezonul 2025-2026, AJF Dâmbovița, o adevărată industrie de fotbal, după reformarea din urmă cu 5 ani, are afiliate un număr de 100 de cluburi, mai multe decât numărul total al localităților, care este de 89, adică 7 orașe și 82 de comune. Cele trei ligi au următoarea componență: Liga a 4-a, o singură serie cu 15 echipe. Este lansatoarea campioanelor județene spre Liga a 3-a. În ultimele două sezoane a avut un procentaj de 100%, promovând echipele Urban Titu și Voința Crevedia. Liga a 5-a are două serii, Sud și Nord, cu câte 16, respectiv 15 echipe. Seria Nord a reușit să umple un gol, existent până nu demult pe Valea Dâmboviței, la Malu cu Flori. Ambele serii sunt foarte bine „așezate” pe suprafața județului, atât în zonele de câmpie, cât și în cele de deal. La sfârșitul acestui sezon s-ar putea să avem o surpriză dublă, atât în Sud, cât și în Nord. Liga a 6-a are trei serii, Nord, Est și Vest, și un număr total de 39 de echipe, pe serii: N – 13, E – 14, V – 12. Există localități care au și câte două echipe în această ligă. Dezvoltarea fotbalului amator, printr-o reconfigurare a sa în rândul tinerilor, mai ales cei din mediul rural, este atât de evidentă, încât nici nu mai sesizezi unde se termină amatorismul și începe profesionismul. Așa cum afirma și Ciprian Prisăcaru, președintele AJF Dâmbovița, în revista asociației. „Am reușit împreună să modernizăm competițiile județene, să extindem baza materială și să oferim mai multe oportunități generațiilor tinere, pentru a practica fotbalul”. A fost o simbioză fericită, încununată cu succes. Da, arealul fotbalistic din Dâmbovița seamănă cu unul brazilian, chiar dacă nu avem celebrele plaje de pe Copacabana. Un senzor îmi șoptește că, și în acest an, o echipă din „triunghiul” dâmbovițean va urca în Liga a 3-a. Eu îl cred!

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, sărbătorită la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște

Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare culturală, Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște a celebrat joi, 23 aprilie 2026, Ziua Internațională...

Citeşte şi...