sâmbătă, 14 februarie, 2026

Editorial sportiv. Chindia, pozitivă în clasamentul adevărului

Publicitate




Citeşte şi

În clasamentul adevărului, cel care face diferența între punctele pierdute acasă și cele câștigate în deplasare, Chindia se află pe +3, raportul fiind 9-6. A câștigat câte 3 puncte la Olimpia și Concordia, și câte un punct la Câmpulung, Piatra Neamț și Slatina, pierzând 6 puncte cu Voluntari și Afumați. Acest clasament, cunoscut în toată lumea, a fost inventat de un român, în perioada anilor 70, reputatul jurnalist sportiv Ioan Chirilă. Clasamentul adevărului nu include golaverajul și nici victoriile de pe teren propriu. La final de sezon, el se suprapune perfect cu clasamentul oficial, acesta fiind și motivul pentru care se numește al adevărului. Ce constatăm, referitor la Chindia. În primul rând că victoria de la Chiajna a produs pozitivitatea, altfel raportul ar fi fost 6-6, deci 0 (zero), iar echipa ar fi fost undeva la jumătatea clasamentului real. Apoi, cele trei egaluri din deplasare, criticate de mulți nemulțumiți, au produs tot atâtea puncte, echivalente cu o victorie, care au compensat una din înfrângerile suferite pe teren propriu. Dacă, în cele două jocuri din patru care se vor disputa în deplasare, cu Reșița și ASA, târgoviștenii vor obține 4 puncte și vor câștiga partidele de acasă cu Bihor și Buzău, cu +7 la adevăr nu pot rata o poziție de play-off. Justețea afirmației vine și din faptul că cele patru adversare sunt implicate în această luptă, alături de Chindia. În mai puțin de o lună, 21 februarie – 14 martie, elevii lui Ilie Poenaru vor susține patru examene pentru revenirea în SuperLigă. Nu insistăm asupra faptului că bilanțul celor 17 etape ale campionatului regular putea fi mai bun, pentru că nu câștigăm nimic, important este ca antrenorul și jucătorii să-și facă inventarul realizărilor și neîndeplinirilor. Știm că pentru fotbaliști vacanța sărbătorilor de iarnă va trece repede, nu și pentru suporteri, dar, oricum este mult mai bine la noi decât prin Spania sau Anglia, unde destinderea este mult mai scurtă. Apoi, pregătirea de iarnă trebuie să fie consistentă dacă, într-adevăr, se dorește promovarea. Se vorbește prin târg, chiar deschis, că acest obiectiv nu se află în vizorul nimănui, cu putință a-l susține, și că este o invenție a unor împătimiți, care s-au săturat de Dumbrăvița și Câmpulung, și vor să mai vadă și pe FCSB, Dinamo, Rapid și Craiova, aici, pe stadionul de sub Turn. Hm, noi ce să zicem, care proverb o fi valabil, ăla cu „gura lumii slobodă” sau „nu iese fum fără foc”? Deocamdată, să reținem faptul că în clasamentul adevărului Chindia are un raport pozitiv, iar în ierarhia oficială ocupă locul 7, la doua 2 puncte de grupa promovării, dar și cu un golaveraj bun, 30-15. Restul, vorba lui Caragiale, puțintică răbdare!

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Înfrângere pe teren propriu

Echipa de baschet masculin a Clubului Sportiv Universitar Târgoviște a abordat cu încredere partida împotriva formației CSU ASE București....

Citeşte şi...