vineri, 3 octombrie, 2025

Primarul din Potlogi cere continuarea programului „Anghel Saligny”

Publicitate




Citeşte şi

Primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici, a transmis un mesaj public în care solicită continuarea programului „Anghel Saligny”, pe care îl consideră esențial pentru dezvoltarea localităților rurale.

Edilul șef a semnat în această săptămână contractul de proiectare și execuție pentru introducerea rețelei de canalizare în satele Vlăsceni și Pitaru, proiect finanțat prin programul „Anghel Saligny”. Investiția are o valoare de 27 de milioane de lei, iar lucrările de proiectare încep imediat.

Mesajul meu este unul singur… programul «Anghel Saligny» trebuie să continue pentru localitățile rurale. Vă spun și de ce… cu sprijinul președintelui CJD, Corneliu Ștefan, am reușit să accesăm proiecte pe «Anghel Saligny». Unul dintre ele este introducerea rețelei de canalizare în satele Vlăsceni și Pitaru, comunități sub 2000 de locuitori, care nu s-au încadrat în Programul POIM, un proiect mare al Companiei de Apă Dâmbovița. Consider că și ei au dreptul să aibă canalizare, chiar dacă nu îndeplinesc numărul de locuitori. Nu avem puține cazuri în țară care se află în această situație. Noi nu vrem să facem decât să fim corecți față de toată lumea”, a declarat primarul Viorel Drăghici.

Acesta a explicat că în spatele contractului stau luni de muncă, obținerea a numeroase avize și o documentație complexă, iar oprirea unor astfel de investiții ar însemna reluarea întregului proces. „Contractul pe care l-am semnat miercuri, de proiectare-execuție, este un proiect în valoare de 27 de milioane lei, care în spatele lui adună foarte multă muncă, foarte multe avize. Am ajuns într-un stadiu în care vrem să demarăm și vom demara chiar începând de astăzi lucrările de proiectare, pentru că noi credem în șansa de dezvoltare a comunităților rurale, chiar și mici. Eu consider că Guvernul ar putea fi preocupat de cum să aducem și bani la buget, nu doar de tăieri. Surse sunt, dar trebuie să fie și bunăvoință și să nu renunțăm la aceste proiecte, la care s-a muncit așa de mult. Abandonate, ele ar însemna să le iei de la capăt, cu avize și toată documentația”, a subliniat Viorel Drăghici.

În paralel cu investiția în rețeaua de canalizare, Primăria Potlogi derulează și un proiect de extindere a rețelei de gaze, în valoare de 7,5 milioane lei, tot prin programul „Anghel Saligny”. Acesta vizează un cartier nou din satul Românești, unde au fost construite aproximativ 300 de locuințe, ridicate pe terenuri acordate prin Legea 15/2003.

Viorel Drăghici a ținut să vorbească și despre utilizarea fondurilor din cadrul programului „Anghel Saligny”, precizând că, în cazul comunei Potlogi, proiectele sunt justificate și necesare. „S-a tot vorbit de acest program «Anghel Saligny». Iată două justificări clare din partea Primăriei Potlogi ca acest program trebuie să continue”, a punctat primarul.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noua bază sportivă a UVT, inaugurată oficial

*Investiția, derulată prin Compania Națională de Investiții, are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei și include o...

Citeşte şi...