marți, 18 noiembrie, 2025

Tânăr, reținut după ce a vandalizat biserica și 5 cruci din Bilciurești

Publicitate




Citeşte şi

Polițiștii de la Postul de Poliție Bilciurești, din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, au reușit să identifice și să rețină autorul unui act de distrugere care a provocat indignare în comunitatea locală.

În urma probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un tânăr de 26 de ani, din Bilciurești, a fost reținut duminică, 21 septembrie, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Din investigațiile polițiștilor a reieșit că fapta s-a petrecut în urmă cu exact o lună. În cursul nopții de 21 spre 22 august, bărbatul ar fi pătruns în curtea bisericii din localitate și și-ar fi vărsat furia pe lăcașul de cult. Acesta este acuzat că a provocat distrugeri la ușa de acces a bisericii, spărgând geamul și smulgând mânerul.

Gestul șocant nu s-a oprit aici. Tânărul ar fi intrat apoi în cimitirul aceleiași biserici, unde ar fi distrus 5 cruci ale unor morminte.

Deși fapta a fost comisă în urmă cu o lună, polițiștii au continuat cercetările, iar acum l-au identificat pe bănuit. Pe parcursul zilei de ieri, 22 septembrie, tânărul a fost prezentat magistraților cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Protest masiv al salariaților din industria de Apărare

*Printre problemele ridicate se numără lipsa comenzilor, dar și deficitul de componente necesare producției de muniție, precum pulberi și...

Citeşte şi...