luni, 20 aprilie, 2026

Investiții constante în școlile și grădinițele din Niculești

Publicitate



Citeşte şi

Comuna Niculești a trecut în ultimii ani printr-un proces susținut de modernizare a unităților de învățământ. Două școli gimnaziale, unde învață elevii din clasele I-VIII, au fost complet reabilitate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, iar o școală primară a fost renovată și pusă la dispoziția copiilor și cadrelor didactice în condiții mai bune.

Proiectele au vizat și infrastructura preșcolară. Grădinița cu program prelungit funcționează de aproape doi ani într-o clădire nouă, construită la standarde moderne, iar la grădinița cu program normal din zona Niculești – Vale lucrările de modernizare se apropie de final, cu finanțare prin Fondul de Mediu.

Administrația locală are în plan și extinderea Școlii Gimnaziale din centrul comunei, printr-un proiect depus pe Programul Operațional Regional. Obiectivul este asigurarea unui spațiu mai generos pentru elevi și îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a cursurilor.

Am reușit multe la capitolul educație, dar nu ne oprim aici. Continuăm să dezvoltăm proiecte care să ofere condiții tot mai bune copiilor noștri”, a declarat primarul Dorinel Soare.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

PUZ – Construire locuințe pentru tineri destinate închirierii – (P + 3E) din comuna Petrești

PRIMĂRIA COMUNEI PETREȘTI având sediul în str. Principală nr. 1, Comuna Petrești, Județul Dâmbovița titular al PUZ – Construire...

Citeşte şi...