Proiectul de autonomie strategică, adică o independență mai puternică europeană, înseamnă ce producem, ce consumăm, pe înțelesul tuturor. Sunt anumite zone în care România poate să intre foarte puternic pe aceste politici industriale, ne referim și la politica de energie.
Trebuie să vedem care este nișa noastră, printe anumiți parteneri strategici, chiar în zona industrială, din Germania și din Franța. Aici există nișe bune pe agricultura tehnologică, pe infrastructură, pe producție de echipamente, în care România poate să sară în niște etape și să fie un jucător foarte important. Chiar și resursele minerale ale României sunt foarte interesante la nivelul Uniunii Europene.
Acestea sunt niște asset-uri de calitate, pe care le avem. Iar, bineînțeles, că tot am vorbit de elefantul din cameră, această politică de apărare europeană, să zicem așa complementară NATO, sau fără NATO, sau fără Statele Unite, prezintă și ea foarte multe oportunități. Ar trebui să le analizăm foarte pragmatic din punct de vedere al producției de armament – de ce să ne ascundem după deget -, al soldaților și al capacității de management. Trebuie analizate, trebuie văzut cum putem să intrăm în acest joc și sunt oportunități, mai ales că geografia ne împinge să fim foarte, foarte pragmatici și pe acest segment.