*Totodată, proiectul prevede modernizarea Grădinii Zoologice, reabilitarea lacului și a debarcaderului, pe lângă alte îmbunătățiri
Un nou proiect de regenerare urbană din Târgoviște a intrat în etapa de contractare, după ce a fost aprobat spre finanțare din fonduri europene. Primarul Daniel Cristian Stan a transmis că este vorba despre investiția intitulată „Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice în vederea îmbunătățirii infrastructurii verzi-albastre în Municipiul Târgoviște”.
Proiectul are o valoare estimată de peste 42 de milioane de lei și este finanțat prin Programul Regional „Sud-Muntenia” 2021–2027, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
„Intervențiile propuse vizează o suprafață de aproximativ 180.000 de metri pătrați și includ, printre altele, amenajarea spațiilor verzi, plantarea de arbori și arbuști, modernizarea aleilor pietonale, amenajarea de piste pentru bicicliști, zone de sport și de relaxare, fântâni arteziene, precum și o zonă de concerte în aer liber” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, într-un video postat pe pagina sa de Facebook.
Totodată, proiectul prevede modernizarea Grădinii Zoologice, reabilitarea lacului și a debarcaderului, instalarea unor sisteme de iluminat, irigații, supraveghere video și Wi-Fi, precum și realizarea unor pontoane plutitoare, trasee de escaladă și tiroliene. În plan este și reabilitarea construcției cunoscute drept „Chioșc Fanfară” și amenajarea unei zone destinate animalelor de companie.