Administraţia locală din comuna Potlogi pregăteşte o nouă investiţie în domeniul energiei, care va completa proiectul privind construirea parcului fotovoltaic. Consiliul Local Potlogi a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unei staţii de stocare a energiei electrice, proiect care are...
GŞA Nucet şi Voinţa Crevedia sunt echipele victorioase după ultima etapă la Juniori U17, una în care Flacăra Moreni a stat. Crevedia (foto) se menţine lider, cu două victorii, urmată de GŞA Nucet şi Urban Titu. Flacăra Moreni şi...
Flacăra Moreni a făcut spectacol în derby-ul Seriei C3, reuşind să se impună cu 6-0 împotriva celor de la CS Tunari. Ambele formaţii au acelaşi obiectiv, promovarea în liga secundă, astfel, victoria obţinută de echipa pregătită de Cristinel Ţermure...
În ultimii ani, stadionul „Eugen Popescu” a fost gazda partidelor organizate de echipele naţionale de juniori ale României. Miercuri, de la ora 19:00, dâmboviţenii vor avea ocazia să asiste la un meci foarte important. România U21 întâlneşte reprezentativa similară...
Campionatul Național U11 și Festivalul „Micul Luptător”, desfășurate la Sala Sporturilor din Târgoviște, au adunat peste 500 de sportivi, reprezentând 80 de cluburi din întreaga țară. Evenimentele au transformat municipiul, pentru două zile, într-o adevărată capitală a luptelor pentru...
Pentru a asigura un climat de siguranţă optim în spaţiile cu aglomerări mari de persoane, autorităţile dâmboviţene au derulat, ieri, un exerciţiu tactic de adăpostire şi evacuare în incinta Dâmboviţa Mall. Activitatea a avut ca scop principal verificarea modului...
Nouă tineri admişi în programul de internship 2026 al Consiliului Judeţean Dâmboviţa au fost prezentaţi marţi, în cadrul şedinţei ordinare a administraţiei judeţene. Aceştia au semnat contractele şi vor începe activitatea în cadrul instituţiei de la 1 octombrie, pentru...
Poziţia PSD în privinţa formării viitorului Guvern a fost reafirmată de Corneliu Ştefan, preşedintele PSD Dâmboviţa şi prim-vicepreşedinte al partidului, înaintea reuniunii Consiliului Politic Naţional. Social-democraţii au transmis că nu vor susţine în Parlament Cabinetul propus în jurul lui...
La sfârşitul lunii august 2026, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa erau înregistraţi 6478 şomeri (din care 3405 femei), rata şomajului fiind de 4,12 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de...
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi duminică, 4 octombrie 2026, slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Cota1000, cu hramurile „Înălţarea Domnului”, „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”...