Consiliul Județean Dâmbovița a deschis ieri, 1 septembrie, înscrierile pentru Programul de Internship 2025. Programul oferă absolvenților de studii superioare oportunitatea de a lucra timp de trei luni în cadrul administrației publice, alături de specialiști din diferite domenii.
Cei interesați...
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, avertizează că România nu poate continua pe calea austerității și a tăierilor bugetare dictate de alții. Acesta susține că trebuie găsită o strategie clară de relansare economică, bazată pe investiții, reducerea aparatului central inutil...
*Numărul nașterilor a crescut ușor, dar cel al deceselor a înregistrat o creștere mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Conform datelor statistice publicate de Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița, sporul natural al populației a fost negativ în...
Când spui „Australia”, mulți își imaginează plaje aurii, Opera din Sydney și canguri săltăreți. Puțini însă înțeleg ce înseamnă cu adevărat să ajungi acolo din Europa: aproape o zi întreagă în avion, o călătorie în care traversezi fusuri orare,...
EWE Solar Project S.R.L., anunță publicul interesat asupra luări deciziei etapei de încadrare, de către ANMAP județul Dâmbovița: se supune evaluări impactului asupra mediului, nu se supune evaluări adecvate, nu se supune evaluări impactului asupra corpurilor de apă, în...
*Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a precizat că aceste investiții marchează începutul unei modernizări ample pentru una dintre cele mai importante instituții de învățământ din municipiu
Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște beneficiază de investiții în infrastructură, finanțate...
*Elevii și profesorii de la Școala Gimnazială Comișani au învățat, de la specialiștii ISU, manevre de prim-ajutor care pot salva vieți
*Cursurile au făcut parte din programul „Școala de Vară – A fost odată ca niciodată” și au vizat pregătirea...
*Un bărbat de 33 de ani, reprezentant al unei societăți comerciale, a fost reținut de polițiști pentru că a continuat să exploateze ilegal o balastieră în comuna Sălcioara, deși fusese avertizat să oprească activitatea
O anchetă a polițiștilor dâmbovițeni a...
*Potrivit inspectorului șef ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, termenul-limită pentru ca toți angajatorii din județ să utilizeze platforma este 1 octombrie 2025, dată până la care contractele de muncă trebuie transferate integral în sistem
După ședința ordinară a Colegiului Prefectural Dâmbovița,...
Guvernul condus de Ilie Bolojan se pregătește să pună în aplicare al doilea pachet de măsuri economice. Acesta a atras deja critici dure pe scena politică, inclusiv din partea deputatului de Dâmbovița, fostul prim-ministru Victor Ponta, care susține că...