Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a pregătit o surpriză frumoasă tuturor celor care doresc să-şi petreacă timpul liber la unele dintre cele mai interesante obiective turistice din judeţul Dâmboviţa,...
Real Xtreme Fighting, una dintre cele mai importante promoții de MMA din România, a organizat săptămâna trecută gala RXF 49. Printre luptele disputate în Sala Polivalentă din București s-au regăsit și semifinalele și finala din cadrul turneului Champion Team....
În fotbalul târgoviștean, primăvara nu mai are de gând să vină, pentru că știți proverbul, cu o singură floare (Florea)... Speranțele de a supraviețui se duc pe apa Ialomiței, și doar barajul ar mai putea să le mențină sub...
Europa a adoptat o abordare complexă când vine vorba de cooperarea militară, în special în cadrul NATO și al inițiativelor UE. Aceste două entități joacă un rol esențial în asigurarea securității regionale, dar există și o tendință tot mai...
Municipiul Târgoviște ocupă prima poziție la nivel național în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, potrivit unei recunoașteri oferite în cadrul Galei Capital „Excelență în management”. Anunțul a fost făcut de primarul Daniel Cristian Stan, care a ridicat distincția...
Elevii dâmbovițeni calificați la etapa națională a olimpiadelor de fizică și chimie sunt pregătiți, în această perioadă, de cadrele didactice ale Universității „Valahia” din Târgoviște, în cadrul unui parteneriat deja tradițional cu Centrul Județean de Excelență Dâmbovița.
Activitatea se desfășoară...
Liviu Vasilescu, actual primar interimar al comunei Gura Ocniței, și-a oficializat vineri, 11 aprilie, candidatura pentru funcția de primar, în perspectiva alegerilor locale din 4 mai. Ceremonia de depunere a candidaturii a avut loc în prezența mai multor reprezentanți...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a demarat, la data de 31 martie, o amplă campanie de control în domeniul construcțiilor, ce va continua până la finalul acestui an. Acțiunea vizează respectarea prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale...
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, au destructurat trei rețele de trafic de droguri, în cadrul a trei cauze penale distincte. Cinci persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri...
Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă dimineață, 12 aprilie, în jurul orei 05:45, pe Drumul Național 7, în apropierea orașului Titu. Potrivit primelor informații furnizate de Poliția Rutieră, un tânăr de 28 de ani, din localitatea Pitaru, a...