*În cadrul ceremoniei, oficialii prezenți au transmis mesaje de apreciere pentru activitatea polițiștilor și importanța instituției în societatea românească
Ieri, 25 martie, la Corpul K al Universității Valahia din Târgoviște, a avut loc ședința festivă organizată cu prilejul Zilei Poliției Române. Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național al României, în prezența autorităților locale și județene, precum și a conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
În cadrul ceremoniei, oficialii prezenți au transmis mesaje de apreciere pentru activitatea polițiștilor și importanța instituției în societatea românească.
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a vorbit despre rolul Poliției Române în menținerea siguranței publice: „Cu ocazia Zilei Poliției Române, transmit cele mai sincere felicitări tuturor polițiștilor care veghează neîncetat la siguranța și liniștea cetățenilor din județul Dâmbovița! Profesionalismul, devotamentul și sacrificiul dumneavoastră sunt fundamentale pentru bunul mers al comunității. Vă mulțumesc pentru eforturile depuse zilnic și vă doresc succes în misiunea nobilă pe care v-ați asumat-o! La mulți ani Poliția Română! La mulți ani polițiștilor români!”.
Ionuț Ghibanu, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște, a transmis mesajul ÎPS Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei: „Asigurarea ordinii, respectarea legii și protejarea cetățenilor sunt obiective esențiale ale Poliției Române. Aniversarea acestei instituții, în ziua Bunei Vestiri, reflectă o frumoasă legătură cu valorile spirituale creștine. Apărarea libertății omului este esența misiunii polițiștilor, iar această zi este un prilej de recunoștință și apreciere”.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vorbit despre colaborarea strânsă dintre autorități și poliție: „Vreau să vă mulțumesc pentru profesionalismul și determinarea de care dați dovadă zi de zi. Siguranța pe care o oferiți comunității noastre este de neprețuit. Sunt convins că vom continua să lucrăm împreună pentru binele județului Dâmbovița. La mulți ani Poliția Română!”.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a punctat importanța Poliției Române într-o democrație funcțională: „Poliția este prima redută a democrației atunci când vorbim despre apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Dincolo de competențele profesionale, un polițist trebuie să aibă și un comportament social exemplar. Vă mulțumesc pentru colaborare! La mulți ani Poliția Română! La mulți ani polițiști români!”.
Manifestarea dedicată Zilei Poliției Române a continuat cu avansările în grad. La împlinirea stagiului profesional, 19 ofițeri și 54 de agenți de poliție au fost promovați în gradul următor. Totodată, pentru merite excepționale, cinci ofițeri și 15 agenți au fost avansați înainte de termen.