*Primarul Bogdan Guță a transmis că administrația locală a organizat aceste acțiuni pentru a aduce un omagiu celor care au luptat și s-au jertfit pentru țară
Comuna Cornești a marcat Ziua Eroilor printr-o serie de momente de reculegere și depuneri de coroane de flori, în mai multe sate din comună. Primarul Bogdan Guță a transmis că administrația locală a organizat aceste acțiuni pentru a aduce un omagiu celor care au luptat și s-au jertfit pentru țară.
„Au fost depuse coroane de flori și jerbe la bisericile din localitatea noastră, pentru Ziua Eroilor. Au fost depuse la Biserica Sfinții Constantin și Elena din Cornești, la Biserica Sfântul Nicolae din Cătun, la Școala Generală din Cătunu, la Monumentul Eroilor din satul Bujoreanca, la Monumentul Eroilor din satul Crivățu, la Monumentul Eroilor de la Biserica Sfântul Gheorghe din satul Ibrianu, precum și la Monumentul Eroilor din satul Frasinul, la Biserica Sfântul Haralambie. Ziua Eroilor este un prilej important pentru întreaga comunitate. Ne amintim cu respect de toți cei care s-au jertfit pentru țară și pentru valorile în care au crezut. Faptul că această zi se serbează odată cu Înălțarea Domnului, la 40 de zile după Paște, ne face să ne gândim și mai mult la legătura dintre credință, jertfă și speranță. Le mulțumim eroilor pentru tot ce ne-au lăsat și ne rugăm pentru sufletele lor”, a transmis primarul comunei Cornești, Bogdan Guță.
Comunitatea din Cornești s-a adunat în liniște și cu respect pentru a-i cinsti pe cei care și-au dat viața pentru România. Au fost momente de rugăciune, tăcere și gânduri bune pentru toți cei care nu mai sunt, dar care au lăsat în urmă o țară liberă.