Flacăra Moreni a făcut spectacol în derby-ul Seriei C3, reuşind să se impună cu 6-0 împotriva celor de la CS Tunari. Ambele formaţii au acelaşi obiectiv, promovarea în liga secundă, astfel, victoria obţinută de echipa pregătită de Cristinel Ţermure contează enorm atât în clasament, cât şi pentru moralul jucătorilor. Omul meciului a fost Andrei Zaharia, care a reuşit o pasă de gol şi un hat-trick. Dacă primul gol a venit în urma unei greşeli făcute de portarul advers, golurile doi şi trei au fost cu adevărat spectaculoase. Zaharia a punctat cu un şut de la jumătatea terenului, iar mai apoi, a finalizat superb, sub transversală, din marginea careului, după ce a înşirat mai mulţi adversari. În acest moment, Flacăra este pe primul loc în Seria C3, cu 16 puncte, iar în etapa următoare va juca în deplasare la CSM Râmnicu Sărat.
„Aici mă simt fericit, sunt în largul meu”
Zaharia a marcat 7 goluri în primele şase etape şi pare principala armă a morenarilor în lupta pentru promovare. Acesta îşi doreşte să continue forma bună şi să o ajute pe Flacăra să facă pasul în liga secundă. „Nu ştiu ce mai e de spus după un asemenea meci. Rămânem concentraţi în continuare. Este o luptă câştigată, dar războiul este lung. Mă simt foarte bine, sunt acasă. Aici mă simt fericit, sunt în largul meu. Sper să îmi ajut echipa în continuare şi să promovăm. Ne pregătim bine, dăm dovadă de seriozitate la fiecare antrenament. Suntem un grup unit, o familie atât în teren, cât şi în afara lui”, a transmis fotbalistul în vârstă de 23 de ani pentru pagina de Facebook a echipei morenare.
